7 noiembrie 2018

Studentiada 2018

0 Comentarii
În săptămâna 29 octombrie - 4 noiembrie 2018, Asociația Liga Studențească din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a organizat cel mai aşteptat festival studenţesc STUDENŢIADA 2018, eveniment coordonat la nivel naţional de către Uniunea Naţională a Studenţilor din România. STUDENȚIADA 2018 reunește sub numele UNSR-ului peste 80 de asociații studențești, din 18 centre universitare, care valorifică rolul important pe care cultura, sportul, creativitatea şi inovaţia îl au în viaţa studenților de zi cu zi, atât în ceea ce priveşte dezvoltarea ca indivizi, cât şi la nivel social.
Pe parcursul celor cinci zile, studenţii celor cinci facultăţi au participat la diverse activităţi cu scop educativ, cultural, sportiv şi social, având ca obiectiv principal unitatea și diversitatea în rândul studenților din centrul universitar băcăuan. Anul acesta s-a sărbătorit cea de-a doisprezecea ediţie a evenimentului, studenţii băcăuani au putut participa la o serie de activități dintre care amintim:
  • 100 CENTENAR, unde studenţii s-au aliniat în forma numărului „100” pentru a sărbători în stil românesc cei 100 de ani de la Marea Unire;
  • BICICLIADA 2018, activitate care a avut loc în parcul Cancicov, unde tinerii voluntari au avut ca scop promovarea sănătății fizice și mentale;
  • SEARA MULTICULTURALĂ a avut loc la restaurantul Universităţii, unde studenţii de toate naţionalităţile s-au întâlnit şi împărtăşit tradiţii şi obiceiuri despre ţara de provenienţă;
  • CAMPIONATUL DE FOTBAL, activitate care s-a desfăşurat pe baza sportivă, câştigătorii clasificându-se în etapa următoare ce a avut loc la Bucureşti, unde și-au revendicat trofeul pentru locul 2 la nivel naţional;
  • SEARĂ DE FILM, activitate care s-a desfăşurat în campusul universităţii, în aer liber, unde studenții și voluntarii asociației au avut prilejul de a se bucura de o seară frumoasă împreună;
  • FREE HUGS, unde voluntarii Ligii au oferit un zâmbet şi o îmbrăţişare tuturor persoanelor întâlnite din cele 2 campusuri universitare și parcul municipal Cancicov;
  • TENIS DE CÂMP, studenţii distrându-se şi jucând diverse jocuri pe baza sportivă;
  • CAMPANIA CENTENAR, această activitate, prin cadrul paginii de facebook a Ligii Studenţeşti, ne-a oferit informaţii despre evenimentul ce a dus la Unirea României;
  • DONARE DE SÂNGE, activitate organizată la nivel național, care a avut loc pe parcursul întregii săptămâni, unde în parteneriat cu Centrul de Transfuzii Bacău, studenții băcăuani au mers să doneze sânge pentru semenii aflați în dificultăți.
„STUDENȚIADA a fost mai mult decât un simplu eveniment, fiind mai degrabă o oportunitate pentru studenți care s-au întâlnit, au interacționat, s-au distrat și cel mai frumos lucru, au creat amintiri. Din punct de vedere organizatoric, pot spune că echipa de implementare a muncit foarte mult și pe această cale țin să le mulțumesc și le transmit să rămână mobilizați pentru ceea ce urmează. În încheiere, vreau să mulțumesc și UNSR-ului pentru suportul acordat și nu în ultimul rând Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, dar cel mai important vreau să felicit voluntarii care au participat, cărora le doresc o doză de implicare mult mai mare! ”, a declarat Ștefănuț-Iulian Buhuș - Preşedinte al Asociației Liga Studențească din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu