Punct final în proiectul TINERI EDUCAŢI = VIITOR SĂNĂTOS
care a oferit copiilor din mediul rural și tinerilor bursieri FSC un atractiv
program de dezvoltare a abilitaților de viață sănătoasă, desfășurat în perioada
septembrie 2018 - februarie 2019. Un
număr de 1050 de copii și tineri din zone rurale defavorizate și orașul Bacău au
participat la activități educative non-formale menite să-i ajute să dobândească
cunoștințele și deprinderile necesare pentru a crește și trăi sănătos și în
armonie cu ei înșiși și cu cei din jur, să depășească diferențele sociale și
educaționale față de colegii lor din oraș, să-si dezvolte abilitățile de viață
independentă și de succes.
Pentru cei mai mici beneficiari ai proiectului o echipa
mobilă de specialiști a oferit chiar în satele lor, sesiuni de educație pentru
sănătate într-un mod prietenos,
interactiv și adaptat vârstei lor, folosind un set de broșuri colorate și
prietenoase create special în cadrul proiectului. Au fost abordate teme precum
igiena corpului și a hainelor, nutriție, sănătatea corpului, sănătate mintală, adolescența
și provocările ei, pericolele din spatele tutunului, alcoolului, drogurilor, primul
ajutor. Caravana a fost dublată și de sesiuni lunare de discuții și consiliere
individuală și în grupuri mici susținute în cadrul Cluburilor cu Lipici.
Cei mai mari dintre beneficiarii proiectului, elevii de
liceu sprijiniți cu burse de FSC, s-au bucurat de câteva experiențe de învățare
mai mult decât interesante oferite inclusiv de angajații Kaufland de la unul
dintre magazinele din Bacău, de la care au aflat cum să aleagă corect dintr-un
magazin produse sănătoase si convenabile ca preț. La sfârșitul lunii noiembrie
au participat la două sesiuni de gătit rapid, sănătos și ieftin oferite, la
restaurantul Valhalla, de chef Codruț Rusu. Tinerii au asistat la un adevărat
spectacol gastronomic oferit live de unul dintre cei mai talentați bucătari din
Bacău și au participat activ la prepararea a patru feluri diferite. Pe lângă gătit,
s-au purtat discuții despre principiile preparării sănătoase a hranei și au
aflat secrete ale bucătăriei, pe care numai profesioniștii le știu, inclusiv de
la invitatul special, chef Robert Voicu, bucătarul Unilever Food Solutions
România. Pe lângă acestea tinerii au avut ocazia unor întâlniri și discuții pe
teme importante pentru viață (sănătate, viață sexuală, adicții), cu diverși specialiști
și chiar câteva sesiuni de dezvoltare
personală susținute de un trainer profesionist.
Una dintre cele mai apreciate activități a fost o excursie
tematică la care au participat cei mai harnici și implicați copii de la
Cluburile cu Lipici si câțiva dintre colegii lor mai mari de la liceu. Timp de
două zile, 30 de copii și 20 de bursieri au parcurs un traseu care a îmbinat
elementele de istorie și civilizație, cu obiective relevante pentru scopul
proiectului. Au fost vizitate obiectivele istorice de la Borzești și Castelul
Ghica din Dărmănești și s-a făcut turul
izvoarelor minerale din Slănic-Moldova și Moinești. Salina din Târgul Ocna ,a
fost de departe locul cel mai îndrăgit, acolo petrecând mai multe ore, bucurându-se
de beneficiile aerului salin, servind masa și vizitând obiectivele amenajate în
subteran.
„Proiectul a fost un real succes
mai ales prin prisma varietății metodelor de învățare folosite. Atât copiii cât
și tinerii, au avut contact cu specialiști din domenii esențiale și au
participat la activități din cele mai diverse. Acest lucru a făcut ca sesiunile
de învățare să fie mult mai atractive și de impact decât abordările educative tradiționale,
pasive pentru cei mici. Și părinții au fost încântați de schimbările de atitudine pe care cei mici au început să
le facă în viața lor. Aceasta este motivul pentru care am înaintat o inițiativă
de dezvoltare a proiectului, de data aceasta fiind vizate chiar mamele copiilor
și alte femei din aceste comunități, proiect care urmează sa fie implementat începând
cu jumătatea lunii martie, tot în cadrul programului „In stare de bine”” Anca Nedelcu Dobîrceanu, coordonatorul proiectului.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu