21 mai 2019

Start pentru Autostrada Bacau-Brasov

0 Comentarii
Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, aflat sâmbătă, 18 mai 2019, într-o nouă vizită de lucru în Bacău, a anunțat debutul proiectului Autostrăzii Bacău-Brașov: „Vineri, 17 mai, s-a lansat licitația pentru studiul de fezabilitate și proiectare pentru Autostrada Bacău-Brașov. Termenul pentru depunerea ofertelor este 8 iulie. Ne-am angajat în acest fel într-un calendar pentru construirea Autostrăzii Bacău-Brașov, sperăm să avem cât mai mulți ofertanți așa încât până la finele acestui an să putem avea și contractul pentru proiectare și execuție, încheiat”. 

Senatorul Dragoș Benea a punctat declarația ministrului, subliniind că „este cea mai bună veste pentru Bacău. Practic a fost dat startul oficial pentru construcția Autostrăzii Bacău-Brașov, un obiectiv pe care îl așteptăm cu toții de mai bine de 15 ani. Sper ca într-un orizont de timp de 4 – 5 ani de acum înainte să putem vorbi despre această autostradă la modul concret”. 
   Ministrul Răzvan Cuc, alături de senatorul Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, subprefectul județului, Valentin Ivancea, primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula și reprezentanți ai Companiei Naționale de Drumuri  s-au deplasat apoi în teren pentru a evalua stadiul lucrărilor la șantierul Centurii ocolitoare a Bacăului. 
Se lucrează în ritm susținut, la această dată lucrările fiind într-un stadiu de execuție de 20%, comparativ cu 2% lucrări executate la data de 15 martie, data precedentei evaluări a ministrului Răzvan Cuc. 
 Termenul de realizare a centurii ocolitoare este de 30 de luni, valoarea proiectului este de aproximativ 150 milioane de euro, lucrările având garanție 7 ani. 
 Realizarea centurii ocolitoare cuprinde trei obiective, fiecare dintre acestea reprezentând tronsoane de drum. Primul dintre acestea este sectorul aflat la sud-est-nord de municipiul Bacău, care este comun cu autostrada Moldova, iar pe porțiunea aflată între kilometrii 2–18,5 lucrările vor fi executate în profil de autostradă, ele fiind dimensionate pentru o viteză maximă de 140 km/oră, în profil de șes. Părțile de început și de sfârșit ale primului tronson sunt proiectate pentru o viteză maximă de 100 km/oră. 
 Cel de-al doilea obiectiv se află la nord de municipiu și este conceput ca drum de legătură între DN15 și DN2, fiind proiectat pentru o viteză de 80-100 km/oră, pe o lungime de 3,1 kilometri prin axul DN2 ieșire spre Roman, din axul DN15– ieșirea spre Piatra Neamț. Desprinderea traseului se va face printr-un sens giratoriu cu 4 ramuri, care va fi amplasat în localitatea Lilieci. 
 Obiectivul trei este la sud de municipiu, între DN2, km 279 și DN11, km 174, ocolind municipiul Bacău prin vest. Lungimea totală a traseului va fi de aproximativ 7 kilometri, din axul 2 intrarea în Bacău, din axul 11 va fi ieșirea spre Brașov.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu