8 iunie 2019

Forumul Zonal de Arhitectura si urbanism Moldova Reper 2030

0 Comentarii
În perioada 7-9 iunie 2019 va avea loc cea de-a V-a ediție a Forumului Zonal de Arhitectură și Urbanism „Moldova Reper 2030”, organizată de Filiala Bacău - Neamț a Ordinului Arhitecților din România și Uniunea Arhitecților din România Filiala Bacău - Neamț. 
  
Tema acestei ediții este legată de Festivalul „Theaterstock” eveniment cultural de anvergură, desfășurat la Bacău, timp de 16 zile, în luna august 2015. Manifestarea neconvențională a avut loc nu numai în instituțiile publice de spectacol, dar a utilizat și întregul potențial urban, dând astfel naștere la necesitatea dezbaterilor asupra valențelor spațiului public.
Forumul va avea trei sesiuni, conferențiate de arhitecți din România, Republica Moldova și Cernăuți, dar și de invitați din administrația publică și oameni de cultură. 
  
Sesiunea I aduce în discuție „Spatiul public: purtător al valorilor sociale, culturale locale și civile ale comunității. Proprietate, utilitate simbolistică”, are loc la Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău și  va utiliza limbajul teatral, scena fiind amenajată ca un spațiu public (scenografie, ambianță sonoră). 
  
Sesiunea a II-a  are ca temă „Spațiul public: factor de atractivitate și responsabilitatea administrației. Criza spațiilor publice, viziuni de perspectivă”. Vor fi organizate dezbateri cu privire la fenomenul acaparării private, a Statului sau a persoanelor fizice, după anul 1989 a spațiilor publice în România, fenomen care a declanșat criza acestor spații. Discuțiile se vor axa pe nuanța relațiilor dintre spațiul public, cel privat și spațiile intermediare. 
  
Sesiunea a III-a se va concentra pe tema: „Spațiul public: valoarea comunității și responsabilitatea administrației. Spații publice noi, reabilitate sau câștigate” iar discuțiile vor avea la bază prezentarea unor studii de caz, respectiv: „Botoșani – un târg medieval la confluența a trei imperii” și „Reconstrucția pieței centrale din Illintsi (Ucraina) – o nouă calitate a spațiului”. La finalul sesiunii participanții sunt invitați la „Dialogul Artelor”, un spectacol de muzică și poezie în regia și scenografia lui Val Mănescu. 
  
Programul pe scurt:
Vineri, 07 iunie 2019, Bacău, Teatrul Municipal Bacovia:
• ora 14.00 - înregistrarea participanților;
• ora 14.30 - deschiderea lucrărilor;
• ora 15.00 - 20.00 - sesiunea I.    
Sâmbătă, 08 iunie 2019, Tescani, Casa Memorială „Rosetti Tescanu - George Enescu”
• 10.30 - sesiunea a II-a, partea I;
• 15.30 - sesiunea a II-a, partea a II-a;   
• 18.00 - spectacol de muzica si poezie - „Dialogul artelor”;
• 21.00 - deplasarea cu autocarul la Bacău. 
Duminică, 09 iunie 2019, Slănic Moldova
• 11.00 - deplasare cu autocarul la Slănic Moldova - Orașul văzut de aproape -vizita orașului și a zonei izvoarelor minerale. 
Pentru mai multe detalii despre eveniment și programul complet al forumului puteți accesa site-ul www.moldovareper2030.ro.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu