În perioada 7 - 8 iunie 2019, Consiliul Județean Bacău și Asociația „Cele mai frumoase sate din România” organizează FESTIVALUL EUROPEAN AL SALINELOR. Aflată la a doua ediție, manifestarea are ca temă principală promovarea salinelor din România și Europa din perspectiva potențialului turistic, natural, cultural și balneoclimateric.
În program sunt incluse acțiuni care se vor desfășura pe parcursul celor două zile, respectiv: organizarea expoziției fotografice „Cele mai frumoase saline din România și Europa”, vizitarea Salinei Târgu Ocna și a unor obiective culturale, istorice și ecumenice din județul Bacău (Slănic Moldova, Tescani, Borzești, Brusturoasa și Palanca).
Prin derularea acestui eveniment unic în Europa, Consiliul Județean Bacău se înscrie în efortul susținut de promovare a patrimoniului natural, cultural și construit al județului.
8 iunie 2019
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu