Între 6 şi 9 iunie 2019, va avea loc ediţia a III-a a Reuniunilor Culturale „Alecsandriada”, organizate de Consiliul Județean Bacău în parteneriat cu Municipiul Bacău și Colegiul „Vasile Alecsandri”. Manifestările sunt programate a se desfăşura în urbea natală a poetului (născut la 14 iunie 1818, în Bacău) dar şi în localitatea unde îşi doarme somnul de veci (Mirceşti, judeţul Iaşi).
Reuniunile Culturale „Alecsandriada” fac parte dintr-un proiect finanţat de Consiliul Judeţean şi de Primăria municipiului Bacău, sub egida filialei locale a Uniunii Scriitorilor din România. Colaboratorii evenimentului sunt Teatrul Municipal „Bacovia”, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Inspectoratul Şcolar al judeţului Bacău, Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău, Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi/Casa Memorială „Vasile Alecsandri” din Mirceşti, judeţul Iaşi, Societatea Cultural-Ştiinţifică „Vasile Alecsandri” Bacău, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Chișinău, revistele „Ateneu” şi „Plumb”.
Programul manifestărilor
Joi, 6 iunie
- ora 16: spectacolul „Vârciorova. Carantină”, de Matei Millo şi Vasile Alecsandri, susţinut de actorii Teatrului Municipal „Bacovia” (regia, Alexandru Dabija; muzica, Ada Milea)
- ora 17,30: depunerea unei ghirlande de flori la statuia poetului, din Piaţa Tricolorului
Vineri, 7 iunie
- ora 10: în sala de lectură a Bibliotecii Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău va avea loc conferința științifică cu tema „Vasile Alecsandri – polimorfismul vieţii şi operei”, cu participarea a minimum cinci raportori (cadre universitare sau critici şi istorici literari). Prezentarea în sinteză a referatelor, cu subiecte centrate pe tematica enunţată (biografia, creaţia literară, folcloristica; activitatea diplomatică și politică etc.), va fi urmată de dezbateri
- ora 16: la Sala „Ateneu” este programat spectacolul „De la Mioriţa, la Andrii Popa”, cu participarea elevilor de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bacău şi de la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Chişinău, Republica Moldova, precum şi a studenţilor Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău (membri ai Ansamblului „Pasteluri băcăuane” şi recitatori)
- ora 18: în Aula „Vasile Alecsandri” a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău va avea loc festivitatea de decernare a premiilor Reuniunilor Culturale „Alecsandriada”.
Sâmbătă, 8 iunie
- ora 10: la Casa Memorială „Vasile Alecsandri” din Mirceşti va fi vizitat muzeul, iar la mormântul poetului va fi un recital al invitaţilor, sub genericul „Voci de AED pentru AlEcsanDri”
- ora 16: la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bacău va avea loc festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului Național „Alecsandriana”
Duminică, 9 iunie
Câștigătorii Concursului Național „Alecsandriana” se vor deplasa la Casa Memorială „Vasile Alecsandri” din Mirceşti, unde vor avea un program similar zilei de sâmbătă.
8 iunie 2019
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu