21 martie 2020

Ziua Mondiala a Apei 2020

0 Comentarii

In data de 22 martie, lumea întreagă celebrează Ziua Mondială a Apei, o inițiativă născută în 1992, la Conferința Națiunilor Unite asupra Mediului și Dezvoltării (UNCED) desfășurată la Rio de Janeiro. Tema propusa pentru anul 2020 este „Apa si schimbarile climatice”.
In fiecare an, cu aceasta ocazie, Administrația Bazinală de Apă Siret organizeaza activitati educative in colaborare cu unitatile de invatamant partenere. Anul acesta, insa, starea de urgență prin care trece România a impus respectarea măsurilor de prevenție pentru infecția cu COVID -19 și au dus astfel la suspendarea tuturor evenimentelor ce urmau să se desfășoare în instituțiile de învățământ, vizitele la Laboratorul de Calitatea Apei și la lucrările hidrotehnice administrate.
În contextul actual, când igiena strictă este o modalitate simplă şi eficientă de a rămâne sănătoşi, înțelegem mai mult ca oricând importanța accesului tuturor la resursele de apă. Din acest motiv, este important ca de Ziua Mondială a Apei să le reamintim tinerilor importanța acestei resurse.

Prin urmare, Administrația Bazinală de Apă Siret se alătură proiectului “Ziua Mondială a Apei – sărbătorim împreună. Activități acasă”. Acest proiect a fost demarat de A.B.A. Argeș-Vedea Pitesti și are ca parteneri A.B.A Siret, A.B.A Crișuri Oradea și A.B.A Someș-Tisa Cluj-Napoca. Activitățile se adresează preșcolarilor, elevilor, studenților, cadrelor didactice precum și părinților care stau acum în casă.

Lansăm tuturor provocarea de a-și folosi creativitatea pentru a realiza desene, machete, filmulețe, creații literare sau orice alte materiale care au o legătură cu tema principală și anume: APA. Fotografiile, clipurile video, creațiile și materialele realizate acasă pot fi postate pe pagina de facebook creată pentru acest eveniment - https://www.facebook.com/ziuamondialaaapei2020.

Obiectivele acestui proiect sunt de a ne îndrepta atenția asupra protejării și conservării resurselor de apă, înțelegerea rolului fiecăruia dintre noi în susținerea unor practici responsabile față de apă și mediul înconjurător, dar și de a promova responsabilitatea socială în situația de fată sub amenințarea infecțiilor cu noul coronavirus.
În fiecare zi, cel puțin unul din cei patru parteneri va publica informații, concursuri și postări specifice domeniului de gospodărire a apei, astfel încât antenția și creativitatea tinerei generații să fie îndreptată spre această componentă vitală, apa.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu