30 ianuarie 2022

Jandarmii băcăuani în misiune pentru siguranța cetățenilor

0 Comentarii

 


În perioada 21.01.2022 - 24.01.2022, pentru siguranța cetățenilor, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău vor fi mobilizați în misiuni de ordine și siguranță publică pe raza județului Bacău.

          Echipaje de jandarmerie vor fi la datorie atât independent cât și împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice în zonele aglomerate, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, dar și pentru verificarea respectării măsurilor  dispuse în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

          Dacă se află într-o situație dificilă sau dacă sunt martorii unor fapte antisociale, le recomandăm cetățenilor să apeleze cu încredere la cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

          Totodată, jandarmii montani sunt la datorie în stațiunile Slănic  Moldova și Tg.Ocna, pregătiți să intervină în sprijinul persoanelor aflate în dificultate, dar și pentru verificarea respectării măsurilor dispuse în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.  

          Pentru cei care au ales să își petreacă șfârșitul de săptămână în zona montană, pentru siguranța lor și pentru a evita producerea unor situații nedorite, jandarmii montani le transmit următoarele recomandări:

- înainte de a pleca în drumeție să se informeze temeinic în legătură cu itinerariul propus și prognoza meteo;

- să evite deplasarea după lăsarea întunericului și să nu se aventureze în zonele pe care nu le cunosc sau sunt greu accesibile;

- să se echipeze adecvat anotimpului;

- dacă se află într-o situație dificilă să solicite sprijinul jandarmilor montani.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu