Jandarmii băcăuani sunt o prezență activă în incinta și în zonele adiacente instituțiilor de învățământ din responsabilitatea inspectorarului și au adoptat măsurile necesare pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și personalului didactic.
Echipajele
de jandarmi vor acoperi intervale orare în care elevii intră și ies de la
cursuri, relaționând zilnic cu personalul de la punctele de acces cu atribuții
în acest sens, în vederea identificării eventualelor cazuri de încălcare a
legislației, atât în ceea ce privește faptele de natură penală sau
contravențională, cât și a situațiilor de nerespectare a măsurilor de protecție
sanitară instituite în această perioadă.
Inspectoratul
de Jandarmi Județean Bacău are în responsabilitate 28 școli din șapte
localități (Bacău, Onesti, Tg.Ocna, Comănești, Moinești, Buhuși și Podu
Turcului), în executarea misiunilor cooperând cu polițiștii băcăuani.
Jandarmii
băcăuani le recomandă elevilor să nu lege prietenii cu persoane care manifestă
un comportament deviant, să fie prudenţi în relaţiile cu persoanele cunoscute
întâmplător și să nu primească bunuri de la persoane necunoscute sau despre
care au puţine informaţii.
De
asemenea, în cazul în care se află într-o situație dificilă să solicite
ajutorul jandarmilor prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă
112 sau să se adreseze direct jandarmilor aflați în dispozitiv.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu