Se afișează postările cu eticheta lansare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lansare. Afișați toate postările

18 septembrie 2022

„File de istorie, trecut și prezent” - lansarea cărții unui preot jandarm

0 Comentarii

 


Preotul Banciu Paraschiv din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ,,Stefan cel Mare" Bacău este autorul cărții lansate în această dimineață, în cadru festiv, la sediul Protopopiatului Moinești, în cadrul Zilelor Cultural Duhovnicești.

             ,,Cartea "Protopopiatul  Moinești - File de istorie, trecut și prezent” este o lucrare-document scrisă în urma unor cercetări care s-au întins pe decursul a nu mai puțin de patru ani, timp în care am studiat colecții de arhive de la Bacău, Roman, București și Iași, am studiat dosarele parohiilor și a școlilor aflate acum sub jurisdicția Protoieriei Moinesti,  precum și multe alte cărți și articole.

             Cu toate că mi-aș fi dorit ca despre biserici să pot scrie mai multe, nu am reușit în totalitate, întrucât sunt multe parohii, care din păcate nu mai dețin documente, din cauză că s-au pierdut sau au fost distruse.

             Am încercat să despart realitatea de legendă, pentru a arăta adevărul istoric așa cum a fost și am venit cu informații noi: numele preoților din 1772 și din 1809, prima mențiune documentară a localităților, precum și cele ulterioare.

             Am vrut să dovedesc, încă o dată, că școala s-a ,,născut în pridvorul bisericii”, să arăt numele eroilor începând din 1877, să prezint fostele schituri și mănăstiri din zonă, dar și numele teologilor de seamă.Am vrut să prezint frumoasa vale a Trotușului, greutățile și încercărilor acestor oameni de-a lungul vremurilor".

             Părintele Paraschiv s-a alăturat echipei jandarmilor băcăuani în acest an, este tatăl a doi copii și absolvent al  Facultății de Teologie ,,Andrei Șaguna” din Sibiu, promoția 2002. După absolvirea facultății, a urmat cursurile unui masterat la secția istorie, iar de-a lungul

carierei a fost profesor la Colegiului Național Pedagogic ,,Stefan cel Mare“ Bacău, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ,,Sfântul Gheorghe” Roman și Școala Gimnazială din Balcani.

             Între anii 2003-2015 a păstorit Parohia Balcani-Marginea, iar în 2018 a lansat prima sa carte ,,Balcani - Marginea : File de istorie”.

             La eveniment au participat colegi jandarmi, rude şi apropiaţi ai autorului.

             Au fost ţinute alocuţiuni de către reprezentanţii bisericii, inspectorul șef, colonel Babiș Adrian, invitați și prieteni, care au făcut aprecieri cu privire la importanţa conţinutului documentat al lucrării.

             Domnul colonel Babiș Adrian i-a oferit o diplomă de excelență și l-a felicitat pentru muncă depusă la realizarea acestei cărții: ,,Încă din vremurile de început ale creștinismului, de la Sfinții Împărați Constantin și Elena, preoții au fost permanent lângă ostași, alinăndu-le suferințele prin înțelepciunea vorbelor și sfaturilor duhovnicești. Versurile Imnului Național al României - ,,Preoți cu crucea în frunte, Căci oastea e creștină" sunt astăzi mai vii și mai mobilizatoare ca niciodată, iar jandarmii, prin faptele lor, o dovedesc cu prisosință. Menirea preoților este de a fi alături și de jandarmi, de a-i îndruma întru respectarea celor zece porunci biblice și, nu în ultimul rând, de a păstra vie memoria locului și a înaintașilor, și de a-i onora prin scrierile lăsate drept moștenire urmașilor."

             Evenimentul s-a încheiat cu oferirea de către autor a lucrării menţionate celor prezenți.                            

7 martie 2022

Grupuri vulnerabile în acțiune pentru o viață mai bună

0 Comentarii


Fundația de Sprijin Comunitar în parteneriat cu Change the World Norvegia, anunță lansarea unui nou proiect menit sa ducă la creșterea capacității de incluziune socială si participare la viața publică, prin îmbunătățirea rezultatelor școlare și dobândirea abilităților de viață independentă pentru copiii și tinerii din trei comune băcăuane, Motoșeni, Dealu Morii și Podu Turcului, situate în zona cea mai subdezvoltată a județului.

In continuare România ocupă locuri fruntașe în clasamentul abandonului scolar, a analfabetismului funcțional și a șomajului în rândul tinerilor între țările membre ale UE. In ciuda progreselor socio economice ale României discrepanța între orase și satele îndepărtate de acestea a crescut vizibil. Studiile denota că situația copiilor și tinerilor în zonele rurale rămâne în continuare critică, principalele cauze fiind sărăcia, infrastructura deficitară, lipsa de perspective economice și de dezvoltare.

 

In cadrul evenimentului de lansare a noului proiect vă vom prezenta ce activități vom dezvolta pentru aproximativ 150 de copii și tineri din trei comunități rurale din estul judetului Bacău, dar și pentru familiile acestora, cu scopul de a îmbunătăți pregătirea lor școlară și pentru viață independentă, scăderea abandonului școlar, reducerea apatiei sociale și a discrepanțelor sociale față de copiii de la oraș.

 

Proiectul ”Grupuri vulnerabile în acțiune pentru o viață mai bună” este derulat de Fundația de Sprijin Comunitar în parteneriat cu Change the World, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

11 iulie 2021

Proiectul Correctional, lansat de Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare

0 Comentarii


În data de 6 iulie 2021, Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna a organizat conferința online de lansare a Proiectului Correctional. La eveniment au participat domnul comisar șef de poliție penitenciară Marian ILIE, directorul general adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), doamna Kristina LÆGREID, directorul Academiei pentru Personalul Serviciilor Corecționale Norvegiene (KRUS), domnul comisar șef de justiție Dorin LIȘMAN, directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor din Republica Moldova, doamna comisar șef de poliție penitenciară Maria GEORGESCU, șeful Serviciului Cooperare și Programe (ANP), dar și reprezentanți ai unor instituții colaboratoare din sistemul public și ai instituțiilor partenere din cadrul proiectului.

Proiectul Correctional este finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014 - 2021, Programul „Justiție”, are o alocare financiară de 31 milioane de euro și este implementat în perioada august 2019 - aprilie 2024. În cadrul obiectivului general al proiectului de instruire a personalului din serviciile corecționale și îmbunătățirea proceselor educative și a infrastructurii, Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna are următoarele obiective specifice:

 

·         Construirea complexului de pregătire fizică și educațională pentru personalul de penitenciare;

·         Realizarea aplicației informatizate EMES (Sistem Electronic de Management Educațional);

·         Elaborarea curriculum-ului de pregătire pentru viitorii angajați ai celor patru centre pilot, construite în cadrul proiectului.

Domnul comisar șef de poliție penitenciară Marian ILIE, directorul general adjunct al ANP, a subliniat faptul că „proiectul vizează atât persoanele custodiate și reintegrarea socială a acestora, cât și personalul sistemului penitenciar. O parte considerabilă a fondurilor este alocată formării personalului din penitenciare și probațiune. La nivelul Școlii se va implementa, în premieră, începând din acest an, un sistem electronic de management educațional, pe scurt EMES, cu rolul de a facilita procesul educațional, prin digitalizarea acestuia.”.

Directorul Școlii, domnul comisar șef de poliție penitenciară Vasile SCUTARU, a evidențiat faptul că, în cadrul acestui proiect, „Școala are posibilitatea să continue procesul de dezvoltare a infrastructurii, prin construirea complexului de pregătire fizică și educațională a personalului de penitenciare.”.

Un alt beneficiu al proiectului este implementarea în cadrul Școlii a conceptului de digitalizare a procesului didactic, tot mai des amintit și aplicat în instituțiile moderne de învățământ.

La finalul conferinței, a fost subliniat rolul Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, care, deși reprezintă o mică piesă din marele puzzle al acestui proiect, are capacitatea de a furniza expertiza necesară pentru ca obiectivele propuse să se realizeze la standarde foarte înalte.

13 mai 2020

Bright Sky Ro - aplicația mobilă în sprijinul victimelor violenței domestice

0 Comentarii
Fundația Vodafone România lansează aplicația Bright Sky Ro, un instrument digital gratuit care vine în sprijinul victimelor violenței domestice, oferind asistență și informații utile persoanelor aflate într-o relație abuzivă sau celor care vor să ajute astfel de cazuri. Aplicația a fost dezvoltată inițial de către Fundația Vodafone Grup și ulterior adaptată pentru România în cadrul unui parteneriat cu Poliția Română, Asociația Necuvinte și Asociația Code for Romania. Bright Sky Ro este disponibilă în App Store și Google Play Store în limbile română, engleză și maghiară.
Bright Sky Ro are, în primul rând, un rol de informare și educare pentru că descrie care sunt categoriile de violență de gen, combate miturile legate de acest fenomen și permite utilizatorului să evalueze siguranța unei relații prin simpla completare a unui formular electronic. Aplicația oferă și o bază de date cu servicii de asistență, astfel încât utilizatorul să poată lua legătura cu cel mai apropiat serviciu disponibil în zona în care se află. În plus, meniul aplicației permite accesul utilizatorilor la informații despre cauzele și consecințele abuzului, planul de siguranță și prevederile legale care pot proteja o victimă a violenței domestice (ordinul de protecție provizoriu dat de poliție și ordinul de protecție dat de instanță), precum și măsurile care pot fi adoptate pentru creșterea siguranței în mediul online.
Bright Sky Ro oferă posibilitatea înregistrării incidentelor într-un jurnal digital confidențial, la o adresă de email aleasă de victimă, printr-o funcție ce folosește text, conținut audio, video sau foto. Informațiile strânse de victimă în acest jurnal pot deveni dovezi în instanțele de judecată. Aplicația oferă informații și sfaturi utile legate de consimțământul în relațiile sexuale și de hărțuire, prezentând și studii de caz care exemplifică tipurile de comportament abuziv afișate cel mai frecvent în relațiile intime.
Necesitatea unui astfel de proiect vine în contextul în care peste 80% dintre români consideră violența împotriva femeii ca fiind un fenomen național foarte răspândit. Doar pe parcursul anului 2019, la nivel național, polițiștii au emis 7.986 de ordine de protecție provizorii, dintre acestea 2.958 fiind transformate în ordine de protecție*. De asemenea, anul trecut, instanțele judecătorești au emis 7.899 de ordine de protecție, cele mai multe fiind emise la solicitarea victimelor.
După lansarea inițială din Marea Britanie în 2018, Fundația Vodafone Grup a avut inițiativa introducerii aplicației Bright Sky în toate țările în care există reprezentanțe Vodafone. În prezent, România este a patra țară în care este disponibilă, după Marea Britanie, Irlanda și Cehia. Fundația Vodafone România a lucrat împreună cu parteneri locali la dezvoltarea și adaptarea conținutului aplicației, astfel încât aceasta să fie în concordanță cu realitatea și legislația autohtonă.
Poliția Română (prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității) a oferit suportul instituțional referitor la prevederile legale din domeniul violenței de gen, instrumentele de protecție pentru victime, mecanisme de recunoaștere și prevenire, contribuind cu informații și date statistice la înțelegerea fenomenului la nivel național. Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității funcționează ca direcție în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și coordonează, monitorizează și controlează întreaga activitate de prevenire a criminalității desfășurată de Poliția Română, la nivel central și teritorial. Începând cu anul 2001, institutul reprezintă România în European Crime Prevention Network (EUCPN), o rețea de prevenire a criminalității care face schimb de bune practici la nivel european și promovează activitatea de prevenire a criminalității. Mai multe informații despre institut puteți afla pe: www.politiaromana.ro/ro/politia-romana/unitati-centrale/institutul-de-cercetare-si-prevenire-a-criminalitatii
Asociația Necuvinte, organizație neguvernamentală specializată în prevenirea și combaterea violenței de gen din România, a oferit consultanță din perspectiva societății civile care a interacționat atât cu victimele, cât și cu părțile implicate în sprijinul acestora (instituții ale statului, servicii de consiliere psihologică, adăposturi). Asociația a contribuit, printre altele, la elaborarea chestionarului de evaluare a siguranței într-o relație și combaterea miturilor asupra formelor de violență domestică și/sau sexuală. De asemenea, Asociația Necuvinte a facilitat aducerea ca parteneri în proiect a principalelor instituții cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie din România. Mai multe informații despre Asociația Necuvinte: www.necuvinte.ro
Asociația Code for Romania a întocmit baza de date cu serviciile de asistență disponibile la nivel național pentru victimele violenței de gen și a contribuit la prezentarea măsurilor care pot fi adoptate pentru creșterea siguranței în mediul online. Code for Romania este o organizație neguvernamentală, înființată în 2016 cu scopul de a rezolva probleme din societatea românească cu ajutorul tehnologiei. În cei peste trei ani de activitate, Code for Romania a adus împreună o comunitate de peste o mie de voluntari din IT, cercetare și UX, din țară și din diaspora, și a livrat zeci de soluții digitale viabile în colaborare atât cu societatea civilă, cât și cu instituții publice din România. Toate soluțiile Code for Romania sunt open source sub licență MPL 2.0, ceea ce înseamnă că oricare rezultat Code for Romania poate fi reutilizat și/sau replicat.

26 noiembrie 2019

Consiliul Judetean Bacau a lansat proiectul bacau.bike

0 Comentarii
Sâmbătă, 23 noiembrie, a fost lansat portalul bacau.bike, proiect finanțat și susținut de Consiliul Județean Bacău. La conferința de promovare a proiectului au participat Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău, europarlamentarul Dragoș Benea, Adrian Răspopa, multiplu campion de raliuri dar și Bogdan Duca, ciclist profesionist, câștigător al multor competiții, printre care și Cupa Națională de Maraton la mountainbike.
„Anunțăm crearea unui portal interactiv bacau.bike, destinat iubitorilor ciclismului. Sunt trasee prestabilite, pe drumuri cu trafic redus”, a precizat Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului județean Bacău.
Dragoș Benea, deputat în Parlamentul European, pasionat de ciclism, a explicat că traseele includ deja 360 de kilometri în stare foarte bună, iar în cursul anului viitor vor fi reabilitați și modernizați de Consiliul Județean Bacău încă aproximativ 140.
Silviu Botez, director în cadrul Consiliului Județean, a făcut o prezentare a portalului, care se va dezvolta în timp. Portalul bacau.bike prezintă o serie de trasee de ciclism predefinite, din zona de est a județului. Designul site-ului se adaptează pe orice tip de device (telefon, tabletă, laptop sau desktop) și face ca portalul să poată fi accesat de oricine, din orice locație, în orice moment. Pagina portalului bacau.bike cuprinde:  prezentarea tuturor traseelor disponibile, în funcție de zonă, la care se pot aplica unele filtre de căutare, știri și noutăți despe trasee, dar și caracteristicile acestora, cu numărul total de kilometri, cu hartă a traseului plătită la Google Maps Directions API, date despre distanță, elevație, durată, rating, funcții de distribuire a traseului pe rețelele sociale, secțiuni de comentarii dar și galerie foto. Portalul oferă informații despre starea drumurilor dar și posibilitatea de a propune noi trasee.
 
Traseele prestabilite din estul județului:
• BACĂU - STĂNISEȘTI – Un sculptor al lumii născut în Stănișeștii Bacăului
• TRANSALPINA BACĂULUI – Găiceana – Parincea. “Transalpina Bacăului”. Să vezi și să nu crezi
• BACĂU - MĂNĂSTIREA RĂCHITOASA – La Mânăstirea Răchitoasa harul a lucrat prin oameni
• BACĂU - PRĂJEȘTI – Prin pădure până în Parincea
• BACĂU - IAZUL PERESCHIV – Offroad, mountain-bike si poate… ceva pescuit
• NEGRI - ROȘIORI
• DRUMUL CĂTRE VASLUI – Offroad, mountain-bike pentru cei aventuroși
• BACĂU - COLONEȘTI – Relief accidentat și offroad nemilos
• BACĂU - MOTOȘENI – Circuit viteză printre ogoarele de la Motoșeni
• BACĂU – LACUL DE LA GĂICEANA – Priveliște de neuitat
 
Portalul contribuie la promovarea zonei de est a județului, mai puțin cunoscută, iar traseele Colinele Tutovei, Văile Berheciului și Zeletinului vor fi puse în lumină la adevărata lor valoare.

26 septembrie 2019

Florin Chilian - PlanSuRasul - Lansare album

0 Comentarii
In data de 12 noiembrie la Filarmonica ”Mihail Jora” va avea loc lansare albumului ''PlanSuRasul '' al lui Florin Chilian.
Invitat de poveste, pe scena: Domnul Aurel Mitran.
Noul album PlanSuRasul poate fi achizitionat de aici: https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Florin+Chilian

9 iulie 2019

Lansare proiecte destinate varstnicilor din Bacau

0 Comentarii
Uniunea Europeană se confruntă cu un fenomen accentuat de îmbătrânire a populației. Până în 2060 în Uniunea Europeană vor fi numai două persoane de vârstă activă, pentru fiecare persoană de peste 65 de ani. Și în România populația se va reduce cu 2,3 milioane de persoane până în anul 2025, iar ponderea locuitorilor cu vârste de peste 65 de ani va creste continuu.

In acest context, Fundația de Sprijin Comunitar, în parteneriat cu Asociația Four Change, anunță lansarea a două noi proiecte majore, menite să dezvolte servicii care să rezolve principalele probleme cu care se confruntă persoanele vârstnice din Bacău si alte trei comune din județ (Motoșeni, Răchitoasa și Stănișești) și anume: accesul limitat la servicii socio-medicale, marginalizare socială, dependență și izolare socială.
Vineri, 12 iulie 2019, începând cu ora 11:00 sunteti invitati la sediul Centrului de zi pentru Vârstnici Dr. Stefan Ciobanu (str. Pictor Andreescu, nr 5) la lansarea proiectelor ”Împreună pentru Bunici Activi”  și ”Servicii integrate pentru vârstnici în propria comunitate”.

În ciuda tuturor provocărilor, îmbătrânirea populației oferă o oportunitate de dezvoltare societății românești. Îmbunătățirile continue în domeniul sănătății și educației, precum și un număr mai mare de persoane care dispun de timp după pensionare vor oferi un grup de vârstnici capabili să contribuie semnificativ la dezvoltarea societății românești prin participarea lor socială.

Vă invităm să aflați cum își propun să contribuie cele două proiecte, care se vor întinde pe o durată de doi ani, la aceste deziderate, cât și la obiectivele formulate în Strategia națională pentru promovarea îmbătrânirii active și protecția persoanelor vârstnice

Cele două proiecte sunt cofinanțate din Fondul Social European, Programul Operațional Capital Uman (POCU), Axă prioritară 4: Incluziunea socială și combaterea sărăciei.

8 octombrie 2018

Macanache - Lansare album Moft

0 Comentarii
MOFT este cel de al patrulea material discografic al artistului Macanache. El contine zece piese plus cateva surprize. Patru dintre piese au fost deja lansate, respectiv: Illegal, Poesie, Niste Funk si Reprezint.
Abordarea acestui material a fost una diferita, cobinand productia digitala cu diferite instrumente muzicale. Soundul este unul funky, underground, Rap si Boom Bap, transformandu-l, astfel, intr-un proiect mult mai matur decat proiectele anterioare.
Instrumentalele au fost realizate cu ajutorul mai multor producatori, beatmakeri si instrumentisti din Romania, respectiv: Chris Jazz, Nerub, Dash, Capestan (Zona 9), FLG, Radu Burcea, Silviu Ruta, Gorgon Grigorescu si multi alti.
Macanache a colaborat si pe partea de inginerie de sunet, productie aditionala, mixare si masterizare cu diferiti producatori romani.
Acest album este un “moft” al artistului, readucand la viata Rapul clasic al anilor ’90 condimentat cu satira romaneasca si voie buna.
Este un produs 100% Hip Hop, inregistrat, mixat si masterizat in totalitate la Interzis Records.
Marele eveniment are loc in Club Quantic pe data de 22 septembrie.
Nume deja consacrate dar si nume proaspete din lumea muzicala Rap din romania vor urca pe scena, unde isi vor demonstra maestria in arta cuvintelor si nu numai.
Va asteptam sa savuram impreuna aceasta calatorie muzicala unica.

19 august 2018

Proiectul cultural „Tânărul Băcăuan în An Centenar” a fost lansat la Bacău

0 Comentarii
Proiectul „Tânărul Băcăuan în An Centenar - Despre Valorile care Unesc un Neam” a debutat miercuri, 15 august 2018, ora 17,00 la Universitatea „George Bacovia” Bacău. Proiectul, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, este implementat de către Fundația ”Episcop Melchisedec” - Fililala Bacău în parteneriat cu Consiliul Local al Municipiului Bacău și protopopiatul Bacău, în perioada 15-19 august 2018. Proiectul se adresează unui număr de 100 de tineri din municipiul Bacău și 30 de voluntari din cadrul ASCOR Iași și Bacău și ATOR Onești.
Întâlnirea a debutat cu rostirea unei rugăciuni de binecuvântare a tinerilor prezenți, după care, părintele Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial în cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim adresat tinerilor prezenţi din orașul Bacău.
     În continuare, domnul Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău s-a adresat celor prezenți, vorbindu-le despre credință, ca virtutea prin care iubim aproapele, arătându-și totodată bucuria cofinanțării acestui proiect adresat tinerilor băcăuani.
     A urmat cuvântul părintelui Eugen-Ciprian Ciuche, consilier al Sectorului Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și vicepreședinte al Fundației „Episcop Melchisedec”-Filiala Bacău, care a arătat rolul valorilor care au unit și menținut ulterior unitatea românilor în timpul celor 100 de ani de existență a statului național. De asemena preotul Ciuche a subliniat rolulul proiectului de a perpetua aceste valori prin intermediul virtuților creștine.
     La final preotul Florentin Vornicelu, coordonator al activităților din proiect a oferit detalii despre programul celor cinci zile, urmat apoi de unul dintre voluntarii prezenți, care a dat glas așteptărilor pe care le are în urma întâlnirilor cu cei 100 de tineri din municipiul Bacău.
     Seara a continuat cu vizionarea filmului „7 Cuvinte”a părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa, după care tinerii au servit masa și au fost cazați la internatul Colegiului Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău.
Menționăm faptul că în cadrul acestui proiect tinerii vor participa la sesiuni de informare cu privire la personalitățile care s-au implicat la Marea Unire de la 1918, vor vizita biserici și muzee din municipiul Bacău, vor asista la Conferința cu titlul „Valorile care unesc un neam” susținută de părintele arhimandrit Nicodim Petre de la Iași, în ultumele zile ale evenimentului cultural-catehetic și filantropic se vor deplasa în excursie pe ruta Bacău – Borzești – Hârja – Mănăstirea Măgura Ocnei și retur. Tot acum își vor etala aptitudinile personale în cadrul unei serate a talentelor și vor avea asigurate cazarea și trei mese pe zi.

28 iulie 2018

Nou proiect Erasmus+ la Palatul Copiilor Bacau

0 Comentarii
Mai mulți profesori ai Palatului Copiilor Bacău au șansa de a participa la activități de formare peste hotare în anul școlar 2018-2019! Implementarea proiectului Erasmus+ KA1 - Mobilități școlare intitulat ”Joacă și digitalizare într-o școală primitoare” finanțat de Comisia Europeană prin Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educatiei și Formarii Profesionale presupune participarea a cinci cadre didactice la cursul ”ICT FOR TEACHING AND LEARNING” în Valencia-Spania. Tot un număr de cinci profesori  vor lua parte a trainingul intitulat ”Game-Based Learning and Gamification” ce va avea loc în Praga – Republica Cehă De asemenea, trei membri ai consiliului de administrație vor lua parte la o activitate de job-shadowing la partenerul turc YUKSEL BAHADIR ALAYLI BILIM VE SANAT MERKEZI, centru de dezvoltare pentru copii talentați și/sau cu  intelect ridicat din orașul Konya, instituție cu trăsături asemănătoare cu ale Palatului Copiilor din Bacău. Această organizație are un succes deosebit în tratarea diferențiată a problemelor educaționale, în lucru cu copii proveniți din medii sociale diferite, cu intelect diferențiat.
Toate aceste forme de instruire, inedite prin conținut dar și prin locurile atractive de desfășurare din punctul de vedere  al experiențelor interculturale au putut prinde contur datorită viziunii echipei manageriale a Palatului Copiilor din Bacău care a scris și trimis spre aprobare o asemenea propunere de proiect.
Formările în context european pe aceste teme foarte interesante vor conduce cu siguranță la ridicarea calității educației oferite de școala noastră, la o dezvoltarea profesională şi personală deosebită a elevilor noștri prin noile abilități și competențe căpătate de profesorii lor.
Aceste formări profesionale vor contribui la creșterea dimensiunii europene a școlii noastre, dimensiune confirmată și de câștigarea prestigiosului titlu de ”Școală europeană eTwinning” în luna iunie a acestui an.
In urma participării la instruirile enumerate mai sus, profesorii formați vor dezvolta noi instrumente educaționale, pe care le vor pune la dispoziție tuturor cadrelor didactice interesate, postându-le în spatial virtual. Prestigiul școlii noastre în comunitate va crește și prin noile proiecte de parteneriat dezvoltate de cadrele didactice. Acestea se vor întoarce la catedră cu o motivație crescută și cu atitudini pozitive, de implicare sporită în activitățile educaționale non-formale specifice școlii noastre.

13 iulie 2018

Lansarea Vinum & Carmina, impletire de vin bun, muzica si poezie, pe terasa grupului The President

0 Comentarii
Joi, 5 iulie 2018, de la ora 19, The President Pool & Lounge a lansat proiectul Vinum & Carmina, printr-o degustare de vinuri, muzica si poezie.

Gazda evenimentului de lansare a fost Corin Romanescu, CEO al Centrului de Evenimente The President, care a facut o scurta prezentare a proiectului si a spatiilor grupului. Am lansat proiectul Vinum & Carmina din dorinta de a veni in sprijinul tuturor iubitorilor de cultura, fie ca vorbim despre poezia naturii sau literatura culta, si a tuturor celor care iubesc vinul bun si mancarea de calitate. Noi consideram ca vinul si poezia se impletesc si se completeaza iar serile pe terasa Ventia le sporesc farmecul. Din aceste motive, invitatul special a primei intalniri din cadrul Vinum & Carmina a fost Conf. Univ. Dr. Radut Bilbiie care ne-a invitat la o calatorie culturala cu tema "Vinul si visul poetului". In acelasi timp, ce ar fi vinul bun fara muzica de calitate? Pentru a-l putea savura intr-un mediu relaxat, am incheiat seara cu un recital de muzica romaneasca si internationala sustinut de Cover & Dance Band”, a declarat, in cadrul evenimentului, Corin Romanescu, CEO al Centrului de Evenimente The President.

Invitatul special a primei intalniri din cadrul Vinum & Carmina, Conferentiar Universitar Doctor Radut Bilbiie, a pus accentul pe legatura dintre poet, poezie si vin: ”Ma bucura faptul ca aveti placere si bucurie sa ascultati poezii, fiindca, pana la urma urmei, vinul intotdeauna este intovarasit de aroma, de buchetul poeziei... Vinul reprezinta o poveste intelectuala... Vinul inspira poetul... Vinul inspira si aduce pe aripile basmului sau dragostea... Vinul dezleaga inimile...”. Printre scriitorii ale caror versuri au fost prezentate audientei s-au numarat Ion Pillat, Nichifor Crainic, Anton Pann, Dimitrie Cantemir, Ion Minulescu si George Toparceanu.

La evenimentul de lansare au fost degustate vinuri ale Domeniului Bogdan, prezentate de somelierul Catalin Baluta care a explicat si felul in care sunt obtinute vinurile biologice. Atmosfera relaxanta a evenimentului a fost intretinuta de Cover & Dance Band, parte a Tarafului Bucuresti. 

Despre Vinum & Carmina
Proiectul de educatie in cultura vinului cu titlul ”Vinum & Carmina 2018” se desfasoara in perioada iulie-august 2018 si si-a propus sa promoveze vinul bun si muzica de calitate printr-o serie de evenimente desfasurate pe terasa Venetia, in cadrul Centrului de Evenimente The President.

Pe durata proiectului sunt organizate 3 degustari de vinuri (pe 5 iulie, 26 iulie si 30 august), in cadrul carora 3 case de vinuri partenere sunt invitate sa realizeze prezentari si degustari ale unor colectii reprezentative de vinuri.

La evenimentul de lansare au participat: manageri, organizatori de evenimente, specialisti in comunicare si relatii publice, specialisti de resurse umane si comunicare interna,  angajati din companii romanesti si multinationale, jurnalisti si public larg. 

23 iunie 2018

ACTIV pentru un viitor competitiv!

0 Comentarii
Fundatia de Sprijin Comunitar anunta lansarea proiectului “ACTIV pentru un viitor competitiv!”, destinat unui numar de 405 manageri, angajați ai departamentelor de resurse umane sau antreprenori din cadrul companiilor care își desfășura activitatea intr-unul din sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC si aflate in regiunea de Nord  Est, județele:  Iași, Suceava, Bacău,  Neamț, Botoșani, Vaslui.

Timp de 12 luni, incepand cu data de 17 mai 2018, proiectul isi propune imbunatatirea conditiilor de lucru din IMM-urile din Regiunea Nord Est si adaptarea activitatii acestora la dinamica sectoarelor economice din care fac parte.

“Formarea profesionala a persoanelor din Regiunea de Nord Est a fost in permanenta una dintre preocuparile noastre, fie ca vorbim despre grupuri vulnerabile, someri, manageri sau antreprenori. Consideram ca un nivel crescut de profesionalizare al salariatilor contribuie decisiv la succesul unei companii si la dezvoltarea mediului de afaceri din zona”, a declarat Gabriela Achihai, Presedinte Fundatia de Sprijin Comunitar.

Vor beneficia de proiect 405 salariati din companiile din Regiunea de Nord Est, care vor dobandi competente crescute, ca urmare a programului de formare profesionala, in domenii precum resurse umane, management sau antreprenoriat, vor detine cunostiintele care le va permite o abordare pragmatica a provocarilor intampinate la locul de munca sau in cadrul propriei afaceri, isi va creste performantele profesionale si isi va imbunatati abilitatile antreprenoriale si manageriale.

De asemenea, peste 250 de angajatori si factori decidenti din companiile din regiunea NE, sunt asteptati sa participe la evenimentele din cadrul campaniei de constientizare, in vederea informarii asupra importantei si necesitatii participarii angajatilor la programe de formare continua, iar ca urmare a unui amplu proces de planificare strategica propus in cadrul proiectului, 40 de IMM-uri din regiune vor avea la dispozitie metode si tehnici in vederea identificarii direcţiilor strategice pe care le pot lua astfel incat sa-si consolideze activitatea si sa faca fata schimbarilor mediului de afaceri si factorilor externi.

Totodata, climatul de afaceri si perspectivele profesionale se vor imbunatati semnificativ pentru cele 100 de persoane care vor participa la programul de coaching de business. Acestia isi vor constientiza punctele slabe si ariile de imbunatatit, vor identifica obstacolele de natura emotionala, intelectuala, fizica si spirituala, vor depasi convingerile neconstructive care le franeaza progresul si vor fi capabili sa isi creeze un plan de actiune pentru atingerea obiectivelor propuse.

“Inovativitatea acestui demers consta in faptul ca proiectul propune o abordarea complexa a nevoilor salariatilor si antreprenorilor, atat din perspectiva de insusire de cunostinte si abilitati prin formarea profesionala dar si din perspectiva evolutiei personale si profesionale prin intermediul programului de coaching. Mai mult, sprjina implicarea salariatilor in stabilirea obiectivelor si misiunii companiilor, prin participarea acestora la programul de planificare strategica. Aceasta abordare contribuie la o mai buna intelegerea de catre salariati a obiectivelor de business ale companiei si asumarea acestor obiective pe termen lung”, a declarat Ionut Chirita, Manager de proiect.  

Proiectul “ACTIV pentru un viitor competitiv!” este cofinantat din Fondul Social European Programul Operațional Capital Uman (POCU), Axă prioritară 3: Locuri de muncă pentru toți, iar valoarea totala eligibila a proiectului este de 3942014.6 lei. 

20 iunie 2018

ACTIV pentru un viitor competitiv!

0 Comentarii
Fundatia de Sprijin Comunitar anunta lansarea proiectului “ACTIV pentru un viitor competitiv!”, in data de 21 iunie, la Sala de Ședințe (cam. 34), a Institutiei Prefectului  județului Bacau, destinat unui numar de 405 manageri, angajați ai departamentelor de resurse umane sau antreprenori din
regiunea de Nord  Est tarii.
Timp de 12 luni, incepand cu data de 17 mai 2018, proiectul isi propune imbunatatirea conditiilor de lucru din IMM-urile din Regiunea Nord Est si adaptarea activitatii acestora la dinamica sectoarelor economice din care fac parte. Managerii si angajatii acestor intreprinderi vor dobandi competente crescute, ca urmare a unui program de formare profesionala, in domenii precum resurse umane, management sau antreprenoriat, vor detine cunostiintele care le va permite o abordare pragmatica a provocarilor intampinate la locul de munca sau in cadrul propriei afaceri, isi vor creste performantele profesionale si isi vorimbunatati abilitatile antreprenoriale si manageriale

Proiectul “ACTIV pentru un viitor competitiv!” este cofinantat din Fondul Social European Programul Operațional Capital Uman (POCU), Axă prioritară 3: Locuri de muncă pentru toți, iar valoarea totala eligibila a proiectului este de 3.942.014,6 lei.

12 mai 2018

Pegas lanseaza Ape Rider

0 Comentarii
Atelierele Pegas lansează cel mai inovativ sistem de bike sharing din România, Ape Rider powered by Pegas, un sistem de închiriere de biciclete prin aplicație mobilă și fără stații de parcare predefinite, urmând astfel trendul global de smart bike sharing.
Investiția în Ape Rider se ridică la 3 milioane de euro, care însumează producția de biciclete speciale pentru bike sharing, aplicația de software, sistemul antifurt integrat, costurile cu echipa de proiect și logistica aferentă proiectului Ape Rider.
Evenimentul oficial de lansare a Ape Rider powered by Pegas va avea loc sâmbătă, 12 mai, începând cu ora 10.00, la Berăria H din Parcul Herăstrău. Acolo aducem flota de biciclete Ape Rider pentru a pleca apoi într-un marș organizat spre Piața Universității, iar de acolo traseul este la libera alegere a utilizatorilor. Pentru participarea la marșul oficial de lansare a Ape Rider, oferim un credit inițial de 100 lei direct în aplicația deja downloadată.
“Vorbim despre acest sistem de un an de zile, iar toți partenerii de discuție sunt mai mult decât încântați de inovația pe care o aducem pe piața locală de transport alternativ. Orașele se sufocă din ce în  ce mai tare din cauza traficului, iar ceea ce noi propunem este o alternativă sănătoasă a rezolvării problemei de transport. De altfel, conform definiției de bike sharing, bicicletele pe care le iei în regim de închiriere ar trebui să-ți rezolve ultimul kilometru din traseul dintre punctul A și punctul B, astfel acest sistem de închiriere biciclete pot aparține unui sistem de mobilitate urbană integrată care dacă este bine organizat poate duce la scăderea traficului de mașini, explică Andrei Botescu, co-fondator Atelierele Pegas, programul Ape Rider.
Ape Rider powered by Pegas, este unul dintre cele mai importante proiecte de mobilitate urbană susținute de BCR. Parteneriatul cu Pegas face parte din strategia BCR de a se implica în dezvoltarea conceptelor de orașe inteligente, precum și în sprijinirea antreprenorilor români, așa cum sunt fondatorii Pegas, pe care îi felicităm pentru inițiativă. Astfel de proiecte dau încredere oamenilor că pot folosi mijloace de transport alternative, nepoluante, în sistem sharing și că pot avea o viață mai bună în propriul oraș”, a declarat Ionuț Stanimir, Director de Marketing & Comunicare BCR. 
Aplicația Ape Rider este disponibilă în acest moment în Google Play și App Store, iar utilizarea ei este extrem de intuitivă. După instalarea propriu-zisă, este nevoie de înregistrarea utilizatorului cu card bancar, după care se blochează suma de 69 lei pentru eventualele daune, sumă care se restituie în momentul în care se renunță la aplicație. În pasul următor, o hartă a bicicletelor disponibile și a parcărilor virtuale se încarcă pe telefon, așadar e foarte simplu să găsești bicicleta Ape Rider. În acest moment al proiectului, am creat o serie de parcări virtuale Ape Rider unde poți parca bicicleta. Dacă se depășește linia de parcare virtuală, nu se oprește plata. Costurile sunt de 1.9 lei per 30 de minute. Deblocarea bicicletei se face prin scanarea QR codului care se găsește disponibil pe bicicletă, iar încheierea cursei se face prin închiderea manuală a sistemului de securizare aflat la roata din spate. Un alt feature al aplicației este că îți poți rezerva cea mai apropiată bicicletă Ape Rider, blocând astfel împrumutul ei de către altă persoană.
“Ne așteptăm ca până la sfârșitul anului să avem peste 100.000 de utilizatori Ape Rider. Cu siguranță, serviciul de smart bike sharing Ape Rider powered by Pegas va rezolva o problemă majoră de mobilitate urbană, așadar estimăm ca numărul de utilizatori, cel puțin pentru București, să crească rapid, mai ales dacă ne raportăm la numărul de locuitori ai Bucureștiului și la numărul de navetiști (commuters) care fac naveta din zonele limitrofe către centrul orașului,”explică Andrei Botescu.
În acest moment, 2.000 de biciclete vor fi disponibile prin sistemul propus de Ape Rider, în funcție de cerere urmând ca numărul acestora să fie suplimentat pentru București și apoi pentru restul țării. Cele 2.000 de biciclete sunt monitorizate prin GPS, ceea ce înseamnă că în orice moment știm unde se află fizic oricare dintre cele 2.000 de biciclete Ape Rider. De asemenea, toate bicicletele sunt dotate cu senzori de mișcare, principalul atribut al sistemului antifurt.
 “Cu privire la monitorizarea și securizarea bicicletelor Ape Rider, noi suntem 100% pozitivi că un serviciu care face bine comunității nu poate fi decât benefic pentru toate părțile, iar experiența celorlalți furnizori de smart bike sharing dockless ne încurajează că acestea sunt bicicletele viitorului și că buna credință primează. Lucrăm deja cu instituțiile statului pentru a avea acest program cât mai eficient posibil și pariem pe tehnologie: monitorizarea în timp real este o unealtă incredibilă care atât teoretic, cât și practic, oferă absolut toate informațiile,” adaugă Andrei Botescu.
Sistemul de dockless bike sharing este o inovație pe piața globală, unde a devenit rapid mijlocul de transport alternativ preferat datorită disponibilității și proximității bicicletelor pentru închiriat, acesta fiind atu-ul principal pentru creșterea organică rapidă a acestui serviciu. Deja sistemul a ajuns și în Europa, iar Bucureștiul se află în primele zece orașe europene care se aliniază la acest trend global dedicat sistemelor alternative de transport, non-invazive pentru orașe și natură. 

4 mai 2018

Lansare de carte: Dan Petruscă - Oarecum anacronic

0 Comentarii
Poet atipic, în versurile căruia se întâlnesc o solidă cultură clasicistă cu spiritul ludic, (auto)ironic, Dan Petrușcă ne propune un nou volum, provocator intitulat „Oarecum anacronic”, despre care vor vorbi Nora Iuga și Constantin Dram. O carte specială, ilustrată de artistul plastic Mihai Chiuaru.

4 februarie 2018

Lansarea proiectului ReCONNECT Diaspora

0 Comentarii
In data de 29 ianuarie 2018, în Sala mare de ședințe a Consiliului Județean Bacău, a avut loc Conferința de lansare a proiectului "ReCONNECT DIASPORA – Reconectarea resurselor umane active din diaspora la comunitățile de origine prin susținerea antreprenoriatului", proiect destinat înființării a 30 de firme noi de către românii din Diaspora. 
    Proiectul este derulat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Eastern Marketing Insights SRL, începând cu data de 19 septembrie a.c., și este destinat românilor din Diaspora care doresc să-și înființeze o afacere aici. 
    Asociația de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST a fost înființată, în 2008, de către consiliile județene din Regiunea Nord-Est pentru furnizarea de servicii de interes public la nivel regional.
    Obiectivul proiectului îl reprezintă încurajarea antreprenoriatului si a ocupării pe cont propriu prin susținerea înființării a 30 de întreprinderi cu profil non-agricol în zona urbană din Regiunea Nord-Est de către persoane aflate în Diaspora.
    BUGETUL total al proiectului este de 8.407.970,43 lei, din care vor fi finanțate 30 de firme nou înființate cu aproximativ 40.000 euro/firmă, în cadrul cărora vor fi angajate minimum 60 de persoane. (minimum 2 firme în fiecare județ).
    Proiectul va contribui la realizarea obiectivelor programului și ale apelului printr-o serie de măsuri integrate de formare a competențelor antreprenoriale, concurs de planuri de afacere, consiliere/ consultanța/ mentorat pentru îmbunătățirea cunostințelor și aptitudinilor dobândite în cadrul formării antreprenoriale, organizarea de evenimente de susținere a antreprenoriatului, decontarea sumelor aferente planurilor de afacere, monitorizarea funcționării și dezvoltării afacerilor finanțate.
    Obiectivele specifice ale proiectului
1. Dezvoltarea competențelor antreprenoriale a 250 de persoane din grupul țintă prin furnizarea de cursuri de formare antreprenorială în scopul de a genera un număr cât mai mare de afaceri la nivelul Regiunii Nord-Est;
2. Facilitarea și sprijinirea demarării, dezvoltării și funcționării afacerilor înființate de către membrii grupului țintă prin acordarea a 30 de ajutoare de minimis pentru cele mai bune planuri de afaceri din Regiunea Nord-Est;
3.  Dezvoltarea și promovarea unei analize a mediului antreprenorial la nivelul Regiunii Nord-Est;
4.  Dezvoltarea mediului antreprenorial în Regiunea Nord-Est prin oferirea de asistență de specialitate/ consiliere/ mentorat pentru îmbunătățirea cunoștințelor și aptitudinilor dobândite în cadrul formării antreprenoriale pentru 30 de beneficiari ai ajutorului de minimis;
5. Creșterea gradului de informare a 30 de beneficiari ai ajutorului de minimis privind temele orizontale și temele secundare ale programului;
6.  Asigurarea sustenabilitații în ultimele șase luni ale proiectului prin monitorizarea afacerilor finanțate, dezvoltarea de mecanisme de susținere și promovare a acestora și integrarea rezultatelor și a experienței acumulate în cadrul proiectului în politicile și strategiile solicitantului, partenerilor și/ sau autorităților publice locale.
    Grupul țintă este format din 250 de persoane (șomeri, persoane inactive, persoane care au un loc de muncă și înființează o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă) ce îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a.  intenționează să înființeze o afacere nonagricolă în mediul urban;
b. își au reședința sau domiciliul în mediul rural sau în cel urban, în regiunea Nord-Est (minimum 20 de persoane din fiecare județ);
c.  au vârsta de minimum 18 ani;
d.    posedă cetatenia romană;
e.    fac dovada domiciliului sau rezidenței în străinătate în ultimele 12 luni până la momentul înscrierii;
f.    demonstrează experiența antreprenorială sau capacitatea tehnică și profesională sau cunoștințele de specialitate prin documente recunoscute de statul român, în domeniul în care dorește să inițieze afacerea.

Lansarea monografiei Comunei Saucesti

0 Comentarii
Cine vrea să cunoască trecutul unui sat din comuna Săucești are acum la dispoziție informații dintr-o lucrare valoroasă, proaspăt scoasă de sub tipar, rod al strădaniilor depuse de soții Elena și Ioan Ungureanu. Evenimentul a fost găzduit în Sala Mare a Consiliului Județean Bacău, și onorat cu prezența președintelui Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu și a deputatului Ionel Floroiu. Organizatorii, în persoana primarului Valentin Manea, au ales ca dată de lansare, ziua de 24 ianuarie, o zi cu o semnificație istorică deosebită pentru poporul român. 
    În prefața monografiei, Vilică Munteanu, fostul director al Arhivelor Naționale, preciza că ,,o monografie este o mică istorie din marea istorie a neamului, una sau mai multe picături din lacul ce este format din trecutul nostru, alimentat de izvoarele și izvorașele care ne argumentează existența, continuitatea, aspirațiile, dezvoltarea, realizările, dar și neîmplinirile''. 
    Citându-l pe marele nostru istoric Nicolae Iorga, care spunea că: "Fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi și trebuie un dram de iubire ca s-o înțelegi", primarul a făcut un scurt istoric al apariției acestei monografii: ”Prin realizarea acestei monografii marcăm istoria locului. Știm cu toții că pentru a scrie o monografie este nevoie de timp și aici vorbim de ani de documentări. Este o carte importantă pentru comunitatea săuceșteană, în care oamenii locului se vor regăsi în diferite situații. Le mulțumesc soților Ungureanu pentru efortul depus, sunt convins că doamna Ungureanu Elena, care din nefericire nu mai este printre noi, este prezentă spiritual, astăzi, la acest eveniment de marcă pentru comunitate noastră. Această monografie a fost scrisă din suflet pentru sufletele rămase în sat. Vreau să mulțumesc din suflet tuturor celor care s-au implicat în acest minunat proiect”.  La rândul său, autorul a precizat că ”Îndemnul ce ni l-am asumat a pornit și din convingerea că satul românesc patriarhal rămâne cheia de boltă care a susținut și sedimentat spiritul acestui neam, făuritor al unei culturi și civilizații originale. „Bogăția documentară, ce prezintă multiplele aspecte ale vieții social-economice locale, ne-a determinat să le comentăm și să le prezentăm pe larg, înainte de a fi prea târziu”. 
    În cuvântul său, președintele Sorin Brașoveanu, i-a felicitat pe cei care au pus umărul la realizarea acestei monografii: ”Printr-o fericită coincidență lansați această monografie chiar de Ziua Unirii Principatelor Române. Mă bucur foarte mult că în această zi binecuvântată de Dumnezeu suntem împreună. Dacă anul 1918 a fost pus sub semnul unirii teritoriale, anul 2018 este despre o altă unire, una simbolică, a societății românești. Unirea românilor trebuie să însemne astăzi consolidarea strădaniei strămoșilor noștri pentru a da urmașilor șansa de a trăi într-un stat care să dăinuie. Semnificația acestei zile este mai actuală ca oricând, în contextul în care anul acesta sărbătorim și Centenarul Marii Uniri. Sărbătorim în acest an ceea ce, cu multă trudă, înaintașii noștri au construit în urmă cu un secol, iar rolul acestei aniversări trebuie să fie acela de a genera energii creatoare pentru viitorul României. Ceea ce se întâmplă astăzi, aici este un exemplu viu că ceea ce au făcut predecesorii noștri nu a fost uitat. Sper ca Anul Centenar să fie un imbold pentru unitate și solidaritate, un imbold pentru implicare, pentru ca fiecare, prin ceea ce face, în fiecare zi să fie de folos comunității din care face parte”. 
    În finalul manifestării, primarul Valentin Manea le-a înmânat familiei Ioan Ungureanu și Ion Roșu, titlul de cetățean de onoare domnului Ion Roșu, poet și publicist și titlu de onoare post-mortem, Elenei Ungureanu, coautoare a monografiei, cadru didactic și fost inspector școlar.

21 noiembrie 2017

Primul Centru de Consultantă Istorică

0 Comentarii
Joi, 19 octombrie, de la ora 18.30, la Gallery (str. Leonida nr. 9-11, București, sector 2) va avea loc lansarea Centrului de Consultanță Istorică, primul centru specializat în acest domeniu din România. În cadrul evenimentului, cercetătorii CCI vor discuta despre diferențele dintre istoria oficială și consultanța istorică, ce înseamnă realizarea și documentarea unei investigații istorice, proces, film sau a unui roman, dar și despre metodele și sursele consultanței istorice. 
Primele centre de consultanță istorică din statele occidentale au fost înființate ca răspuns la nevoia unor comunități, companii și instituții de a-și cunoaște istoria. Descoperirea originilor și a trecutului nu ar fi fost posibilă fără ajutorul istoricilor care s-au implicat în documentarea și scrierea acestor istorii cu metodele proprii cercetării. În România, acest domeniu este la început de drum. Absența consultanților istorici s-a remarcat prin modul în care au fost soluționate cazurile foștilor deținuți politici care și-au cerut drepturile în instanță, cele ale tuturor persoanelor care au fost deposedate ilegal de drepturile și proprietățile lor de către regimul comunist și în timpul proceselor „torționarilor” comuniști.
Dumitru Lăcătușu, Centrul de Consultanță Istorică

Echipa Centrului de Consultanță Istorică este formată din Mihai Burcea, Dan Drăghia, Theodora Enache, Bogdan-Alexandru Jitea, Dumitru Lăcătușu și Áron Szele, doctori și cercetători în domeniul istoriei și științelor politice, fiecare specializat într-un anumit domeniu de cercetare. Serviciile de consultanță se adresează atât celor care doresc să-și documenteze trecutul personal sau familial, cât și instituțiilor interesate în reconstituirea istoriei unei localități ori companii sau posturilor de televiziune, radio și presei scrise care au programe și rubrici de istorie. Centrul de Consultanță Istorică oferă asistență de specialitate și caselor de avocatură, de fiecare dată când au cazuri care necesită cercetare și consultanță istorică, sau celor din domeniul filmografiei atunci când vor să documenteze proiectele la care lucrează. Nu în ultimul rând, la serviciile noastre pot apela și toți cei care doresc amenajarea unor muzee ale comunismului sau despre alte teme și subiecte istorice ori care sunt interesați să cunoască cum sunt organizate muzeele similare din alte state. 

17 noiembrie 2017

Lansarea oficială a calendarului crestin-ortodox la Bacău

0 Comentarii
Jurnaliștii băcăuani au participat in data de 15 noiembrie 2017, la o slujbă de pomenire oficiată de ÎPS Arhiepiscop Ioachim pentru toți reprezentanții mass-mediei mutați la cele veșnice, dar și pentru tinerii morți în tragicul accident de la clubul Colectiv din capitală, în urmă cu doi ani. În cadrul conferinței de presă ce a succedat acestui moment de rugăciune, a fost prezentat calendarul creștin-ortodox pentru anul 2018.  La întâlnire au fost prezenți preoți inspectori eparhiali, părintele Costică Busuioc, protopop al Protoieriei Bacău, alături de jurnaliști din diverse sfere ale mass-mediei băcăuane.
Cu prilejul lansării oficiale a calendarului ortodox oferit de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului tuturor credincioșilor de pe raza canonic-administrativă a Eparhiei, a avut loc în ziua de 15 noiembrie 2017 întâlnirea reprezentanților mass-media din Bacău cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim.
 Evenimentul a debutat cu o slujbă de pomenire oficiată în Biserica ”Sf. Gheorghe” din municipiul Bacău. Redactori, reporteri, fotoreporteri și cameramani s-au rugat alături de Părintele Arhiepiscop Ioachim pentru colegii lor de breaslă trecuți din această viață, dar și pentru tinerii morți în incendiul de la clubul Calectiv din București, acum doi ani.
Cu acest prilej au fost pomeniți și jurnaliștii mutați la cele veșnice în urma unor accidente grave, în împrejurări necunoscute, în incendii și atentate. Între aceștia amintim pe Cezara Duță, Alexandru Ungureanu, Mircea Lupu, Gina Baciu, Claudiu Eugen, Marius Popa, Constantin Bursuc, Dumitru Mitulescu, Constantin Nancu, Stelian Nanianu, Gheorghe Lupu, Măndica Mardare, Constantin Maftei, Vasile Pruteanu, Eugen Șendrea, Alexandru Grigorescu, Toma Jâmneală, Florin Pavăl, Nicolae Bursuc. Între tinerii pomenitți au fost Teodora Maftei, Andra Toader și Ionuț Maior.
În cuvântul Său, Părintele Arhiepiscop Ioachim a amintit despre deja tradiționala întâlnire cu jurnaliștii în perioada Postului Crăciunului și despre misiunea lor de a face lumea mai bună.
„Întâlnirea de astăzi a avut ca prim obiectiv să facem pomenire tuturor acelora care provin din breasla dumneavoastră, a dragilor jurnaliști care aduceți în casele fiecăruia dintre noi informațiile despre mersul lumii și al evenimentelor pentru ca toată lumea să i-a cunoștință despre ele. Jertfa trebuie să fie întotdeauna cu motivație și motivația este aceea de a atinge scopul pentru care noi suntem în această viață, mântuirea și asemănarea cu Dumnezeu”, a subliniat Ierarhul.
Apoi, la Centrul social-filantropic al parohiei băcăuane a avut loc prezentarea calendarului creștin-ortodox pentru anul 2018, care va avea trei forme: foaie (de perete), file (tot de perete) și agendă, de către părintele Ciprian-Ioan Ignat, secretar eparhial, acesta atrăgând atenția asupra semnelor distinctive care îl diferențiază de falsurile de pe piață.
De asemenea, Ierarhul a prezentat numeroasele particularități ale acestui calendar, de care credincioșii ortodocși trebuie să țină cont în viața lor duhovnicească.
“Îi sfătuim pe credincioșii noștri să procure aceste trei tipuri de calendare realizate de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, și anume în format mare, de perete și agendă, de la bisericile parohiale. Un calendar bisericesc se întocmește foarte greu, deoarece ciclurile liturgice oscilează de la an la an”, a declarat ÎPS Ioachim, care este și membru în comisia Sfântului Sinod de întocmire a calendarului.
De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a adresat un îndemn credincioșilor din eparhie prin intermediul mass-mediei: ,,Ciclicitatea timpului calendaristic ne atrage atenția prin perpetuul început și sfârșit. Fiecare început și sfârșit se constituie într-o linie temporală ce se apropie asimptotic de veșnicia Lui Dumnezeu. Calendarul religios, deși poate lăsa impresia repetitivității prin sărbătorirea anuală a sfinților la aceeași dată, fiecare an este încărcat de noutate. Cu fiecare an ne apropiem de sfârșitul viețuirii noastre în timp și implicit de nașterea în veșnicie, urmând calea sfinților...Calendarul poate fi astfel o cale spre Emausul descoperirii Lui Dumnezeu pe care alegem să pășim împreună cu sfinții, o busolă ce ne arată calea timpului sfințit, a timpului răscumpărat pentru creștinul-pelerin prin această lume spre veșnicie”.
 La finalul întâlnirii, ÎPS Ioachim a răspuns la întrebările venite din partea jurnaliștilor prezenți la eveniment.
Reamintim faptul că noile calendare tipărite pentru anul ce urmează pot fi procurate de la pangarele bisericilor din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, precum și de la magazinele de cărţi şi obiecte bisericeşti ale Eparhiei din cele șase protopopiate.