17 octombrie 2016

Misiuni specifice pe timpul pelerinajului la Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva

0 Comentarii
Misiunea de asigurare a ordinii şi securităţii publice pe timpul pelerinajului la Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se desfăşoară fără probleme deosebite.

In data de 14 octombrie 2016, în punctul culminant şi mult aşteptat de toţi pelerinii şi nu numai, structurile Ministerului Afacerilor Interne au asigurat măsurile specifice de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării Sfintei Liturghii, pe bulevardul Ştefan cel Mare, în faţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Evenimentul religios s-a încheiat fără probleme deosebite.
Până în acest moment nu au fost înregistrate situaţii sau evenimente deosebite.   Structurile Ministerului Afacerilor Interne precum şi instituţiile cu care se cooperează asigură buna desfăşurare a evenimentului religios, măsurile specifice de intervenţie şi prim ajutor, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
Până în prezent s-a intervenit în peste 190 de situaţii pentru acordarea primului ajutor unor persoane cu probleme medicale (oboseală, stări de leşin), dintre acestea 28 de  persoane au fost transportate la spital.
Au fost desfășurate o serie de activități de prevenire a faptelor antisociale; în anumite situații punctuale jandarmii din cadrul dispozitivelor de ordine au aplicat măsuri sancționatorii pentru încălcarea unor norme legale fiind aplicate peste 60 de sancțiuni contravenţionale (valoare totală de peste 14.000 de lei) pentru cerșetorie, comercializare de bunuri fără documente legale, tulburarea ordinii publice.
Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a evenimentului religios Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău recomandă tuturor pelerinilor să respecte măsurile de ordine stabilite de organizatori, să solicite intervenţia jandarmilor sau poliţiştilor din dispozitiv în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să acorde o atenţie deosebită copiilor, bunurilor şi obiectelor personale, autoturismelor, să aibă în vedere condiţiile meteorologice nefavorabile din această perioadă, să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniştii publice.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu