31 mai 2011

ISU Bacau isi deschide portile!

0 Comentarii

Miercuri, 1 iunie – Ziua Copilului, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău doreşte să facă o bucurie celor mici deschizându-şi porţile pentru a-i primi si pentru a impartasi din experienta lor.

Începând cu ora 11.00, un număr de aproximativ 84 de elevi din ciclul primar şi gimnazial ai şcolilor “Al. I. Cuza” şi Nr. 10 din municipiul Bacău vor trece pragul Inspectoratului pentru a afla de la cadrele acestuia cât mai multe lucruri despre ce înseamnă să fi salvator, erou.

Copiii vor avea ocazia să înveţe de la membrii echipajului S.M.U.R.D. cum se acordă corect primul ajutor unei victime sau ce aparatură se foloseşte în cazul în care o persoană este blocată între fiarele contorsionate ale unui autoturism implicat într-un accident.
De asemenea, cei mici vor putea afla mai multe lucruri despre autospecialele de stins incendii cu apă şi spumă, precum şi despre autospeciala de lucru şi salvare de la înălţimi.
Vizita se va încheia cu o demonstraţie a salvatorilor care le vor arăta musafirilor şi în acelaşi timp sărbătoriţilor cum se realizează un dispozitiv de stingere, precum şi cum se stinge un început de incendiu cu un stingător portabil.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu