30 martie 2017

200 de ani de la nasterea lui Alecsandri

0 Comentarii

Consiliul Județean Bacău, în parteneriat cu Consiliul Local al municipiului Bacău vor realiza, în perioada 7-10 iunie a acestui an, un important proiect cultural. ”Alecsandriana” este conceput ca o suită de manifestări dedicate comemorării a 200 de ani de la nașterea scriitorului Vasile Alecsandri, unul dintre cei mai importanți creatori ai literaturii române. Activitățile proiectului vizează organizarea unor întâlniri între oameni de cultură, scriitori, membri ai Academiei Române, critici și istorici literari, cadre didactice universitare și din învățământul preuniversitar, cercetători, muzeografi, actori, muzicieni, pe de o parte și aspiranți la statutul de creator de artă ori de comentator al actului artistic, pe de altă parte. 
    Tonul acestei prime ediții va fi dat de Teatrul municipal Bacovia care va aduce în fața participanților și a publicului, un spectacol cu un vodevil de Vasile Alecsandri, continuând cu prezentarea de cărți, reviste, autori, o acțiune cu cele mai valoroase și noi apariții editoriale din domeniul poeziei, prozei, teatrului ce va avea loc la Librăria ”V. Alecsandri” din Bacău. Un aspect important este participarea la manifestări a elevilor de la Liceul ”Vasile Alecsandri” din Chișinău care, alături de elevii Colegiului Național ”Vasile Alecsandri” din Chișinău, dar și de studenții Facultății de Filologie din Bacău vor participa la o serie de conferințe, seminarii și spectacole pe teme specifice din creația marelui poet. 
    Numărul estimat al participanților este de peste 300 de persoane iar bugetul proiectului însumează aproximativ 81.000 lei. Consiliul Județean Bacău susține acest proiect cu suma de 50.610 lei iar contribuția Consiliului Local al municipiului Bacău este de 30.400 lei.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu