29 septembrie 2017

Jandarmi bacauani la bilant

0 Comentarii

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău a contribuit la îndeplinirea obiectivelor şi misiunilor specifice ce revin Jandarmeriei Române în plan teritorial, exercitându-şi atribuţiile cu profesionalism pentru asigurarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, apărarea proprietăţii publice şi private, protecţia instituţiilor fundamentale ale statului.
În acest sens, pentru  creşterea performanţelor activităţilor, la nivelul unităţii s-au stabilit obiective şi măsuri concrete care au vizat:
Ø  diversificarea acţiunilor specifice de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional şi contravenţional;
Ø   asigurarea unei prezenţe vizibile a jandarmilor în spaţiul public ;
Ø   continuarea acţiunilor în sistem integrat pentru asigurarea climatului de ordine în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar;
Ø  cooperarea permanentă cu structurile Sistemului de Apărare, Ordine Publică, Siguranţă Naţională şi alte instituţii ale statului cu atribuţii în domeniul securităţii publice.
Ø   consolidarea imaginii instituţiei şi încrederii cetăţeanului în instituţia Jandarmeriei Române.
        În această perioadă, au fost executate misiuni specifice în localităţi şi zone de interes din competenţa unităţii - zone turistice, de agrement, locaţii în care au avut loc manifestări cultural artistice, religioase, sportive, promoţionale. Pe acest segment al asigurării ordinii publice au fost efectuate peste 50 de misiuni de acest gen:
            - manifestarea promoţională – Săptămâna Europeană a Mobilităţii , Proiecţii de film,  Marş pe biciclete – municipiul Bacău;
            - manifestări sportive –meciuri de fotbal, handbal masculin si volei feminin;
            - asigurarea ordinii publice în zona centrelor de examen la bacalaureat (sesiunea de  toamnă);
            - manifestarea religioasă – pelerinaj la Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului (la biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena) – municipiul Bacău;
            - manifestări cultural artistice – Zilele mun. Moineşti, Dărmăneşti, comunei Parava, Onceşti, Tg.Trotuş.
         
            Pe linia menţinerii ordinii publice s-a avut în vedere organizarea şi desfăşurarea unor acţiuni specifice în zonele constant aglomerate, în principal pe căile de acces către aceste zone, în scopul supravegherii fluxului de persoane, vizându-se în principal, persoane care transportă colete suspecte, poartă îmbrăcăminte neadecvată sezonului sau ridică suspiciuni prin comportament; de asemenea, un alt obiectiv avut în vedere a constat în intensificarea măsurilor specifice de ordine publică în locurile aglomerate (gări, pieţe, târguri, oboare, parcuri etc.).
         Au fost executate peste 400  de misiuni pe linia menţinerii ordinii publice, acţiunile fiind organizate şi desfăşurate atât în mediul urban cât şi în mediul rural.
         În perioada analizată au mai fost executate misiuni şi activităţi specifice în următoarele domenii:
            -  prevenirea şi combaterea faptelor antisociale comise de persoane sau grupuri de persoane (cerşetori, hoţi de buzunare, etc.)  în zona staţiunilor, locurilor de agrement frecventate de turişti şi a altor locuri aglomerate;
            -  intensificarea patrulărilor în mijloacele de transport public;
            -  monitorizarea locurilor şi a persoanelor cunoscute cu antecedente în producerea de incidente în zonele de agrement, trasee turistice;
            - pregătirea şi capacitarea rezervelor de intervenţie, pentru a fi permanent în măsură să acţioneze pentru soluţionarea eventualelor situaţii deosebite;
            - asigurarea intervenţiei ferme pentru prevenirea şi aplanarea situaţiilor de tulburare a ordinii publice, în funcţie de specific, gradul de risc sau ameninţarea creată;
            - participarea la acţiuni în cooperare cu alte instituţii ;
            -  executarea permanentă a misiunilor specifice de pază şi protecţie instituţională la obiectivele din competenţă, transporturilor de valori şi transporturilor speciale. 
          De asemenea, situaţia statistică a celorlalte categorii de misiuni executate este următoarea:
            •          Acţiuni punctuale în pieţe, târguri, oboare - 11
            •          Acţiuni punctuale executate în domeniul silvic –10
            •          Acţiuni punctuale executate în domeniul piscicol –  6
            •          Acţiuni în cooperare/ colaborare:
                                    - cu Poliţia – 53
                                    - cu alte structuri  – 48
                                    - cu executorii judecătoreşti –8
                                    - cu organele silvice – 8
            •          Intervenţii la solicitare prin SNAU 112 – 70
            •          Intervenţii la solicitare prin alte modalităţi – 40
            •          Activităţi specifice de prevenire şi combatere a faptelor antisociale – 30.

           Pe timpul executării acestor misiuni au fost constatate fapte cu caracter contravenţional şi penal, situaţia statistică a acestora fiind următoarea:
           - peste 400 de sancţiuni contravenţionale, constând în avertismente şi amenzi (majoritatea la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de  încălcare a unor norme de conveţuire socială, a ordinii şi liniştii publice);
            - opt fapte cu caracter penal (violenţă în familie, tulburarea ordinii publice, distrugere, braconaj piscicol, port ilegal de obiecte periculoase, furt calificat, dosarele fiind înaintate organelor competente pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.
       
         II. Prevenirea şi combaterea faptelor antisociale în domeniul şcolar-preocupare constantă a jandarmilor băcăuani.

            Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău va desfăşura în anul școlar 2017 - 2018, activităţi şi acţiuni atât în zona imediată şi apropiată a instituţiilor de învăţămînt  preuniversitar cît şi în incinta acestora, în baza actelor normative în vigoare precum şi a documnetelor de cooperare încheiate la nivel local de către instituţiile cu atribuţii în acest domeniu.
            Pentru realizarea acestor obiective efectivele inspectoratului vor desfăşura următoarele tipuri de activităţi şi acţiuni :
            - acţiuni de patrulare (independent sau în cooperare cu poliţia ) în zona apropiată instituţiilor de învăţămînt preuniversitar, care vor viza în special perioadele de afluire/defluire la şi de la şcoală a elevilor şi cadrelor didactice ;
            - acţiuni punctuale în zona instituţiilor de învăţămînt, pe anumite domenii;
- activităţi preventiv-educative organizate și desfășurate pe timpul orelor de dirigenţie sau pe timpul şedinţelor cu părinţii, în cadrul cărora vor fi prezentate subiecte cu tematici diverse („FII CONŞTIENT, NU DEPENDENT! ”, „DROGURILE-DRUM CU SENS UNIC!”, „JANDARMUL- PRIETENUL CARE LA NEVOIE SE CUNOAŞTE !”, ,,ADOLESCENŢĂ, FĂRĂ VIOLENŢĂ !’’  ,,FII INTELIGENT, NU VIOLENT !’’ ,,FII TU, NOI TE APRECIEM !’’  ,,SELECTAŢI-VĂ CU ATENŢIE ANTURAJUL !’’, ,,ŞCOALA  ÎN SIGURANŢĂ !’’, ,, VACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ !’’, ,,VIOLENŢA NU AJUTĂ, AI CURAJ SĂ SPUI NU !’’ etc.)  ;

-  activități/acțiuni pentru prevenirea absenteismului școlar, care vor fi organizate și desfășurate în colaborare și cu participarea cadrelor didactice din unitățile de învățământ repatizate sau a reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean.

Generatia în culoare

0 Comentarii
Reprezentarea pe care o avem față de propria persoană nu coincide cu felul în care ceilalți ne privesc. Este uimitor cum în ochii fiecăruia dintre semenii noștri rămânem unici și permanent ne redescoperim prin filtrul acestora. 


Deseori nu conștientizăm cât suntem de speciali, cât suntem de unici, nu ne conștientizăm valoarea și calitățile. 
Se spune că noi suntem cei mai aprigi critici ai noștri și de multe ori tratăm cu suspiciune și reticență cuvintele frumoase care ne sunt adresate. 

Dacă vrei să descoperi cât ești de unic și special lasă-te desenat de voluntarii Bacău Capitala Tineretului din România. 
Pe 1 octombrie între orele 14:00 și 18.00, în Parcul Cancicov doua echipe de voluntari formate din 3, respectiv 4 artiști vor răspunde la provocarea de a-ți realiza portretul în diferite moduri, folosind diferite tehnici. 

Îndrăznește și descoperă modul în care ceilalți te privesc și te percep și bucură-te de portretele realizate de cele două echipe formate din cei mai talentați artiști în schimbul sumei de 1 leu, reprezentând prețul fiecărui portret. 

Banii strânși vor fi donați proiectului Bacău Capitala Tineretului din România.

Eco-Int Bacău 2017, Natural Taste

0 Comentarii
Natural Taste 2017 presupune două tipuri de activități: o expoziție cu vânzare la Pavilionul Expozițional 1 ce va oferi publicului produse agro – alimentare certificate bio și tradiționale, input-uri, mașini și utilaje agricole, etc, și o conferință pe tema evenimentului ce cuprinde prezentări de afaceri de succes în domeniul produselor eco, studii de caz, prezentări de produse și servicii, transfer de know-how, etc. Conferința este deschisă oricărui participant și de asemenea, pentru calitatea de lector suntem interesați să primim propuneri.

Sunt suflet din sufletul neamului meu

0 Comentarii
Marele actor Dorel Vișan, un artist cu o carieră excepțională: zeci de roluri în teatru, de la Molière la Shakespeare, de la Marivaux la Büchner, iar în film peste 50 de personaje create în producții românești și internaționale se întâlnește cu unul dintre cei mai valoroși flautiști ai lumii – Ion Bogdan Ștefănescu, cel care a impresionat auditoriul în ultimii ani în turneele naționale denumite generic „Flautul de aur”.

Oktoberfest la Mauro's Pub & More

0 Comentarii
Mauro's Pub & More organizează în perioada 01 – 31 Octombrie, Oktoberfest - cea mai renumită sărbătoare a berii din lume, ce se desfăşoară în mod tradiţional în oraşul german München.
Berea germană importată special pentru acest eveniment va uda din belşug preparatele specific bavareze.

Petrecere Braziliana in Bacau

0 Comentarii
Daca e vineri, e Brazilia!
www.bacauevent.ro s-a gandit sa readuca vara in Bacau, in toiul toamnei si sa ne incalzeasca cu o „seara braziliana”. 
Asa ca pe 27 octombrie o punem de-o petrecere „cu arome ispititoare braziliene”, impreună cu NARCOTIC SOUND & CRISTIAN D, totul condimentat de mamasitas pe ritmuri „caliente”!
Recreand atmosfera de la Marele Carnaval de pe strazile orasului Rio de Janeiro, cei de la NARCOTIC SOUND vor transforma orice eveniment intr-o experienta artistica extraordinara!
Sambadromul va fi la Restaurant Green Park Bacau, iar petrecerea va incepe la ora 19.30.
Fete frumoase, dansuri senzuale si atmosfera de petrecere, asa cum e în Brazilia. 

Proconsul vine in Beraria Valhalla

0 Comentarii
Vineri, 6 OCTOMBRIE, sunteti invitati la BERARIA VALHALLA pentru un mega concert Proconsul.

Pret bilet: 50 RON

Zilele Portilor Deschise BMW Bacău

0 Comentarii
Sunteti invitati la Zilele Porţilor Deschise Automobile Bavaria Bacău, în perioada 5 – 7 octombrie, începand cu ora 9:00. 

Vedeta sesiunilor de test drive este noul BMW Seria 5, sedanul modern din clasa business. Cu un aspect dinamic şi elegant, noul Seria 5 oferă plăcerea de a conduce prin tehnologia de ultimă generaţie. 

În cadrul celui mai tânăr membru al Automobile Bavaria Group, derulam activităţi complete de vânzări auto rulate şi oferim servicii premium de întreţinere şi reparaţie ale automobilelor BMW. Am folosit experienţa şi cunoştinţele reţelei Automobile Bavaria Group pentru a vă pune la dispoziţie servicii de buy-back şi trade-in pentru vehicule rulate, premium mobility, piese de schimb şi accesorii de origine BMW, extensie de garanţie, oferte service dedicate fiecărui tip de client. 

Sunteti asteptati cu oferte speciale BMW Service, preţuri promoţionale vehicule rulate, test drive cu cele mai noi modele BMW, catering, kids corner, tombolă, vizită ghidată în atelier şi multe alte surprize. 

Filmul "Octav" - premieră la Bacău

0 Comentarii
"Octav", lungmetrajul cu Marcel Iureș în rol principal, va avea premiera la Roman, pe data de 30 septembrie 2017, la Teatrul de Vară "Radu Beligan", la ora 19:00. 

Spectatorii băcăuani vor avea, astfel, ocazia să vizioneze filmul în compania lui Marcel Iureș, actorul principal din "Octav", și a regizorului Serge Ioan Celebidachi care este și co-scenaristul acestui film. 

Eveniment organizat cu sprijinul Primaria Bacau.

Grand Reopening in Club The One

0 Comentarii
Sambata 30 septembrie, Club The One va invita la o mega petrecere alaturi de Dj Silviu Andrei.
O noua imagine, un nou concept, cea mai tare atmosfera.

Deschiderea Anului Universitar 2017-2018

0 Comentarii
DESCHIDEREA ANULUI UNIVERSITAR 2017-2018 va avea loc LUNI, 2 OCTOMBRIE 2017, ora 10:00, în Aula „Vasile Alecsandri”. Vă invităm să participați.

Noaptea Cercetătorilor

0 Comentarii
În seara zilei de 29 septembrie 2017 se desfăşoară la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău o serie de activităţi afiliate evenimentului european „Noaptea Cercetătorilor”.  Și în acest an, evenimentul se înscrie într-un proiect naţional realizat sub auspiciile Asociaţiilor Target și Invenio, fiind co-finanțat prin Programul de Cercetare și Inovare al Comisiei Europene.
Cercetători, ingineri şi exploratori îi invită pe toţi cei interesaţi, în special elevi, studenţi şi profesori, la o călătorie în lumea fascinantă a ştiinţei. Deschiderea are loc la ora 17:00,în Aula „Vasile Alecsandri”, corp D, etaj I. Universitatea şi Asociaţia Liga Studenţească propun următoarele activităţi:
  1. Drumul spre înalta performanță cere sacrificii! Performanță în înot. Despre eforturi şi sacrificii, succes, afirmare şi satisfacții!
  2. IT-ul în consonanță cu natura și cu mișcarea. Pledoarie pentru existența și folosirea aplicațiilor de pe gadget-uri în descoperirea și explorarea naturii, în promovarea mișcării și a motricității umane;
  3. Despre drone şi utilizările acestora. De la aplicaţii militare la transport, prevenire şi detecţie, monitorizare, ajutor în situaţii de urgenţă şi multe altele;
  4. SHARE Rețeta bunicii. Povești de anchetă din cadrul proiectului  eCULTFOOD  - Digitalizarea patrimoniului cultural alimentar. Regiunea Bacău;
  5. Să învăţam prin joc. Să dăruim. Colţul copiilor.  Momente artistice; Info-point. Chestionare; Stand pentru donaţie de carte. Tombolă.
  6. Pneumobilul - un vehicul pentru viitor. Despre vehicule cu propulsie pneumatică, pluridisciplinaritate  şi spirit de echipă;
  7. Descoperă şi explorează chimia distractivă. Experimente şi demonstraţii. Fascinaţia şi culorile chimiei;
  8. Informatică pentru acţionarea roboţilor. Despre roboţi şi posibilităţile de utilizare a acestora în lumea modernă. Cum să construim un robot cu resurse proprii;
  9. Rolul voluntarilor în organizaţiile social-politice;
  10. Imprimanta 3D şi arhitectura viitorului;
  11. Sursele regenerabile - soluţii curate de energie. Despre captarea energiei luminii solare, a vânturilor, a apelor curgătoare, a proceselor biologice şi a căldurii geotermale.

iPhone 8 si iPhone 8 Plus sunt disponibile în oferta Vodafone România

0 Comentarii
iPhone 8 și iPhone 8 Plus, cele mai recente produse Apple, sunt disponibile pentru clienții Vodafone România în magazine și pe www.vodafone.ro începând de vineri, 29 septembrie.
iPhone 8 și iPhone 8 Plus sunt noua generație de iPhone și dispun de un design nou, cu sticlă și aluminiu, disponibil în trei versiuni – space grey, silver și new gold – realizat cu cea mai rezistentă sticlă integrată vreodată într-un smartphone, ecrane Retina HD, chipset A11 Bionic, fiind proiectate pentru experiențe augmentate. Cea mai populară cameră din lume devine și mai performantă, iar încărcarea wireless reprezintă o nouă capabilitate puternică pentru iPhone. iPhone 8 Plus dispune de camere duale de 12MP și beneficiază de modul portret cu funcția de Portrait Lighting, care oferă terminalului efecte de iluminare de studio, iar utilizatorilor, posibilitatea de a surprinde portrete uimitoare cu un efect de profunzime redus în cinci stiluri diferite de iluminare.
iPhone 8 este disponibil utilizatorilor Vodafone România la un preț începând de la 299 Euro pentru versiunea de 64 de GB, iar iPhone 8 Plus la un preț începând de la 399 Euro pentru versiunea de 64 de GB împreună cu un pachet Super Red în valoare de 45€ pe lună. Mai multe detalii privind prețurile și disponibilitatea sunt disponibile în magazine și pe www.vodafone.ro

Barometrul IoT efectuat de Vodafone relevă că numărul de proiecte Internet of Things la scară largă s-a dublat în ultimul an

0 Comentarii
Vodafone a publicat a cincea ediție anuală a Barometrului IoT, cel mai important studiu global privind investițiile și inovația în domeniul Internet of Things.
Barometrul a identificat faptul că procentul companiilor care utilizează mai mult de 50.000 de dispozitive active conectate s-a dublat în ultimele 12 luni. De asemenea, 84% dintre cei care adoptă soluții IoT declară că au folosit tot mai mult IoT în ultimul an, în timp ce 51% dintre cei care adoptă IoT menționează că tehnologia crește veniturile sau oferă noi oportunități de venituri, 66% dintre companii fiind de acord că transformarea digitală ar fi imposibil de realizat fără IoT.
Companiile de pe continentul american conduc în ceea ce privește gradul de adoptare a proiectelor IoT la scară largă, 19% dintre companiile care utilizează IoT având mai mult de 10.000 de dispozitive conectate, comparativ cu 13% în Europa și 7% în zona Asia-Pacific. De asemenea, utilizatorii la scară largă sunt printre companiile care raportează cele mai mari câștiguri din afaceri, 67% dintre aceștia menționând faptul că au avut profituri semnificative ca urmare a utilizării IoT. Companiile de energie și utilități se află în fruntea clasamentului, folosind unele dintre cele mai mari proiecte IoT din lume, cu aplicații precum contoare inteligente și monitorizarea conductelor.
Gama de beneficii pentru utilizatori ca urmare a implementării soluțiilor IoT se extinde pe măsură ce adopția crește – perspectivele mai bune de business, reducerea costurilor și creșterea productivității angajaților se află în clasamentul global. În zona Asia-Pacific, 53% dintre respondenți au declarat că principalul beneficiu este creșterea competitivității pe piață, comparativ cu 35% în continentul american și 33% în Europa. În sectorul auto, 51% dintre companii spun că IoT ajută la îmbunătățirea diferențierii mărcilor.
Având în vedere că dimensiunea proiectelor IoT crește, studiul menționează și o creștere a cerințelor de conectare. Companiile intenționează să utilizeze o combinație de tehnologii, de la rețele fixe, la rețele de bandă largă (LP-WAN), în funcție de necesități. În mod tipic, proiectele la scară largă utilizează patru opțiuni diferite de conectare, cele mai populare fiind cele mobile și cele Wi-Fi. Există un interes tot mai mare pentru noile tehnologii precum Narrowband IoT, 28% dintre companii luând în considerare această soluție alături de alte opțiuni LP-WAN pentru noile proiecte IoT.
În cadrul Barometrului IoT au fost colectate răspunsurile a 1.278 de companii din Statele Unite ale Americii, Brazilia, Irlanda, Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, Africa de Sud, China, India, Japonia, Australia și Noua Zeelandă.
În România, Vodafone a implementat soluții IoT pentru companii din domenii precum retail, energie și utilități, automobile, transport și logistică.
Vodafone România este principalul furnizor de soluții IoT din țara noastră. Cea mai mare creștere a fost în zonele geografice și în industriile care au înregistrat o dezvoltare semnificativă în ultimii ani. De exemplu, pe o piață foarte dinamică precum cea a utilităților și energiei, soluțiile pe care le-am implementat au contribuit semnificativ la îmbunătățirea competitivității și a performanței clienților noștri”, a declarat Marius Coman, IoT Country Sales Manager, Vodafone România.
Soluțiile IoT oferite de Vodafone România acoperă o gamă largă de necesități, de la managementul flotelor auto și optimizarea rutelor, la retail analytics, Digital Media Signage și sisteme de monitorizare a traficului din magazin, până la soluții de internet în mașină pentru clienții români ai unuia dintre cei mai importanți producători de automobile din lume.

Fructe de pădure

0 Comentarii
Fructele, temă îndrăgită de pasionaţii filateliei, este abordată şi în acest an de Romfilatelia în emisiunea de mărci poştale „Fructe de pădure”.
Fructele de pădure sunt cele care colorează în fiecare vară poienile şi luminişurile pădurilor. Ele au fost consumate de oameni încă dinaintea apariţiei agriculturii şi sunt încă o sursă de hrană importantă pentru multe specii de animale.
Fructele de pădure sunt considerate a fi printre cele mai sănătoase alimente. Bogate în antioxidanţi, ele au numeroase proprietăţi benefice pentru organism, contribuind la fortifierea imunităţii şi la combaterea anumitor afecţiuni. Culoarea acestor fructe este un indiciu asupra beneficiilor pe care consumul lor îl aduce organismului. Astfel, fructele roşii ne protejează inima şi vasele de sânge şi ne ajută să ne menţinem o memorie bună.
Culoarea albastru-violet a fructelor ar trebui să fie principalul motiv de a le alege pentru cei ce sunt interesaţi de efectele anti-îmbătrânire, deoarece antocianinele şi compuşii fenolici conţinuţi sunt adevărate arme împotriva radicalilor liberi. De asemenea, la fel ca fructele roşii, cele albastru-violet ajută memoria.
Cătina (Hippophaë rhamnoides), ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 2,20 lei, este un arbust care poate creşte până la 5-6 m înălţime. Ramurile prezintă numeroşi ţepi lungi, foarte ascuţiţi, iar frunzele sunt înguste, de culoare verde-argintiu. Florile, brun-gălbui, sunt mici şi apar în lunile martie – aprilie.
Fructele sunt ovoide sau globuloase, lungi de 5-10 mm şi late de 4-8 mm. Acestea sunt grupate mai multe la un loc, de culoare verde la început şi galben-portocaliu la completa lor maturitate. Se pot recolta imediat după coacere până la lăsarea primului ger.
Cunoscută sub denumirile populare de cătină albă, cătină ghimpoasă sau drăcilă din cauza spinilor pe care îi are, cătina este răspândită în regiunile deluroase ale Munteniei şi Moldovei, unde creşte din abundenţă de-a lungul albiilor râurilor şi izvoarelor, cât şi pe versanţii munţilor.
Păducelul (Crataegus monogyna) este cunoscut sub numele popular de mărăcine sau gherghinar şi poate fi des întâlnit în zonele de şes, deal şi munte, fiind nepretenţios. Acesta este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 3,50 lei.
Este un arbust spinos cu frunzele lobate şi fin dinţate pe margini. Florile prezintă câte 5 petale albe sau roz-pal şi sunt reunite în buchete din care se dezvoltă fructe cărnoase, roşii-portocalii.
Păducelul creşte începând cu zonele joase de câmpie, unde fructele ajung la maturitate în primele zile ale lunii septembrie şi până în ariile sub-montane, unde acestea se coc mai târziu datorită condiţiilor climaterice. Fructele mature sunt de culoare roşu aprins.
În scopuri terapeutice, de la păducel se folosesc florile, frunzele şi fructele. Acestea conţin bioflavonoide, vitaminele B şi C, uleiuri volatile şi taninuri.
Măceşul (Rosa canina), ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 8 lei, este un arbust ale cărui proprietăţi vindecătoare au fost cunoscute încă din antichitate. Denumirile populare ale măceşului sunt: rug, trandafir sălbatic, cadar, rujă.
Măceşul este o plantă perenă care creşte la câmpie, dar şi în zonele de deal, iar în prima parte a lunii aprilie înfloreşte. Florile de culoare roz se transformă către sfârşitul lunii septembrie în fructe mici şi roşii. De obicei, măceşul are flori de culoare roz pal, dar există şi subspecii cu flori albe sau roz închis. Florile măsoară în diametru 4 – 6 cm şi au câte 5 petale.
Măceşele sunt, de fapt, pseudofructe, adevăratele fructe fiind cele din interior, denumite şi „seminţe”. Planta este bogată în anumiţi antioxidanţi. Fructele sunt apreciate pentru nivelul ridicat de vitamina C şi sunt folosite pentru a face sirop, ceai sau marmeladă.
Fragul (Fragaria vesca) cu denumirile populare de căpşun de pădure, frag de pădure şi vărăguţă este o plantă perenă, erbacee din genul Fragaria, familia Rosaceae, ce poate atinge înălţimea de 30 de cm. Acesta este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 15 lei.
Fructele sunt comestibile, de mici dimensiuni şi formă conică, albe sau roşii, cărnoase cu gust dulce – acrişor. Frunzele sunt trifoliate, de culoare verde, fără miros, cu gust astringent.
Fragul creşte prin fâneţe, pajişti, poieni şi în preajma tufărişurilor şi este răspândit atât în zonele de deal, cât şi în zonele montane. Acesta înfloreşte primăvara, iar în următoarele 25-30 de zile, fructele pot fi culese. Fragul este o plantă necesară atât în medicina alternativă tradiţională, cât şi în gastronomie.
Murul (Rubus sp.), ilustrat pe plicul „prima zi”, este un arbust înalt de 1 – 3 m, ce creşte în zone deluroase, la margini de păduri, la munte. Murele, numite şi colecţie de vitamine şi minerale, conţin nu mai puţin de şapte vitamine, în cea mai mare parte din complexul B, dar şi vitaminele E şi C. Tot murele conţin taninuri, flavonoizi, vitamina C şi estrogeni naturali.

Cupa Federatiei la Oină – Bacău 2017

0 Comentarii
Municipiul Bacău, Federaţia Română de Oină (FRO)  şi Ministerul Tineretului şi Sportului invită băcăuanii la ediţia jubiliară a Cupei Federației la Oină – Bacău 2017.
Vineri, 29 septembrie, de la 19.00, la sediul DJTS Bacău,  va avea loc Recepția organizată cu ocazia a 85 de ani de la înființarea FRO.
Competiţia sportivă se desfăşoară în intervalul 30 septembrie, între orele 15.00-18.00,  şedinţa tehnică şi meciurile din grupă – 1 octombrie, între orele 9.00-13.00, semifinalele şi finalele. Duminică începând cu ora 13.00 va avea loc ceremonia de premiere.
În acest an, șase echipe vor juca pentru trofeu: Straja București, Frontiera Tomis Constanța, Biruința Gherăești, Brigada Gherăești, Politehnica Cluj și Stejarul Pârcovaci.
Cupa Federației la Oină este susţinută financiar de către Municipiului Bacău.

Festivalul International de Muzică Usoară pentru Copii „STEA Printre Stele”

0 Comentarii
Municipiul Bacău şi Asocaţia „Centrul Daniel” invită băcăuanii la cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară pentru Copii „STEA Printre Stele”, care se desfăşoară la Teatrul Municipal Bacovia, pe data de 29 septembrie, de la ora 17.00, şi pe 30 septembrie, de la ora 18.00. În acest an, festivalul are şi o secţiune de desene cu tema  „Să fim prieteni! Copil ca tine sunt şi eu”.
Din juriul festivalului fac parte Luminiţa Anghel, Nico, Aurelian Temişan, Marcel Iorga, Mihai Alexandru etc.
Gala Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară pentru Copii „STEA Printre Stele” are loc sâmbătă, 30 septembrie 2017, de la ora 18.00.
Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară pentru Copii „STEA Printre Stele” este susţinut de către Municipiul Bacău prin finanţare nerambursabilă pe Legea 350/2005.

Elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală pentru comunitatea marginalizată din Municipiul Bacău

0 Comentarii
Municipiul Bacău implementează începând cu data de 07.09.2017 proiectul ”E-STRATEG – Elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală pentru comunitatea marginalizată din Municipiul Bacău”, cod SMIS 2014+: 114086, proiect cofinanţat prin Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman, Axa prioritară 5 - Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii, cod apel POCU 137/5/1; Obiectivul specific 5.1. Reducerea numărului de comunităţi marginalizate (romă şi non-romă) aflate în risc de sărăcie şi de excluziune socială din oraşe cu peste 20.000 locuitori, cu accent pe cele cu populaţie aparţinând minorităţii romă, prin implementarea de măsuri/ operaţiuni integrate în contextul mecanismul de DLRC. Proiectul este susţinut în parteneriat cu Asociaţia “PARTNET – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă” Bucureşti şi SC GEA STRATEGY & CONSALTING SA Bucureşti, Municipiul Bacău având calitatea de beneficiar şi lider de proiect.
Valoarea totală a proiectului este de: 227.056,49 lei, din care finanţare nerambursabilă în sumă de 212.224,92 lei, echivalentă cu 97,68% din valoarea totală eligibilă aprobată. Obiectivul general al proiectului constă în promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei şi a oricărei forme de discriminare în municipiul Bacău, prin mobilizarea şi animarea comunităţii şi a partenerilor locali în dezvoltarea locală, crearea unui Grup de Acţiune Locală (GAL) şi elaborarea unei Strategii de Dezvoltare Locală.
Proiectul propune o abordare integrată în vederea soluţionării problemelor locale identificate la nivelul municipiului Bacău, prin dezvoltarea de activităţi multisectoriale, destinate combaterii sărăciei şi excluziunii sociale: creşterea participării pe piaţa muncii, îmbunătăţirea nivelului educaţional, creşterea accesului la serviciile sociale, îmbunătăţirea condiţiilor de locuire şi reabilitarea spaţiilor urbane.
Caracterul integrat al măsurilor este respectat şi prin consultarea, implicarea şi participarea activă a comunităţii, pentru dezvoltarea şi responsabilizarea acesteia. Se urmăreşte o abordare complementară a problemelor cu care se confruntă comunitatea în vederea alcătuirii unui parteneriat local durabil şi sinergic şi a identificării unor soluţii integrate.

Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului îsi va serba hramul

0 Comentarii
Duminică, 01 octombrie 2017, Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului, care este  metoc chiriarhal,  își va serba hramul  principal. Cu acest prilej va fi oficiată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului care va fi însoțit în rugăciune de un sobor de preoți din toate protopopiatele Eparhiei, precum și de mulțime de credincioși.
Biserica mare ce străjuieşte întreg ansamblul monahal din Metocul chiriarhal aşezat pe colina supranumită „Meteora Bacăului” de la Valea Budului din comuna băcăuană Mărgineni, o va cinsti în mod special pe Maica Domnului cu prilejul hramului sfântului lăcaș. Astfel, în ziua de 1 octombrie a.c. programul liturgic va începe cu sfinţirea apei și citirea Acatistului Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, urmate de  întâmpinarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului care va oficia Sfânta Liturghie și va oferi credincioșilor prezenți un cuvânt duhovnicesc cu prilejul acestei zile speciale.
Pentru deplasarea credincioşilor doritori să participe la slujba hramului se va asigura transport gratuit, fiind puse la dipoziție trei autocare cu plecare de la ora 7.30 din orașul Bacău, de la Biserica „Sfântul Gheorghe”, Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”,  Biserica „Precista”  și Catedrala „Sfântul Nicolae”Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să apelați numărul de telefon 0742.43.98.98.

Înnoire si sfintire la Biserica ”Sf. Voievozi” din Parohia Moreni

0 Comentarii
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a resfințit duminică, 24 septembrie, Biserica ”Sf. Voievozi” din Parohia Moreni, comuna Berzunți (jud. Bacău).
Reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale, precum și un impresionant număr de credincioși a participat la acest moment de rugăciune, la această sărbătoare pascală a comunității berzunțene. Alături de biserică, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a sfințit Așezământul cultural-filantropic al parohiei și  Biblioteca parohială cu hramul ”Episcop Melchisedec Ștefănescu”. 
În cadrul Sfintei Lliturghii, care a urmat târnosirii sfântului locaș, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a săvârșit o slujbă de pomenire pentru vrednicul de pomenire patriarh Justinian Marina, pe care Biserica Ortodoxă Română îl omagiază în acest an. În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a apreciat implicarea preotului și a credincioșilor.”Orice dar oferit lui Dumnezeu de către noi, va fi binecuvântat de Dumnezeu, Care îl umple de har. Astăzi, considerați că o pictură de har va picura în sufletele voastre receptive, iar această picătură va fi cea care va întări sufletește pentru a purcede la scopul și finalitatea vieții noastre, care este asemănarea cu Dumnezeu. Vedem cu bucurie că biserica vie, ”cărămizile” vii prin care se constituie Trupul tainic al Mântuitorului Hristos, alternează armonios cu zidurile acestei biserici, închinată Sfinților Voievozi și sfinților români de pretutindeni, care au udat pământul patriei noastre, acei martiri și cuvioși care, prin lacrimi, au spălat necazurile poporului român. La Moreni s-a scris o nouă pagină de istorie, pentru această comunitate, sub coordonarea preotului paroh, care a arătat maturitate și a demonstrat că poate face lucruri frumoase, bineplăcute lui Dumnezeu și oamenilor. Astăzi este Paștele unic al acestei biserici”, a declarat Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim.
Slujba arhierească a venit să plinească lucrările realizate sub coordonarea preotului Ionel Lăcătușu-Iscu, sfântul locaș fiind ctitorie a monahului Macarie, datând din anul 1836. În anul 2016 s-a dat binecuvântare pentru un proiect de restaurare. Cu sprijinul enoriașilor, al Consiliului Local Berzunți, al Secretariatului de Stat pentru Culte, dar și a unor oameni care au dorit să-și înscrie numele în rândul ctitorilor de lăcașuri sfinte, la biserica din Moreni s-au realizat mai multe lucrări. ”A fost construit un nou pridvor, a fost înălțată o nouă turlă clopotniță. 
Totodată, a fost înlocuită pardoseala, iar pereții exterior au fost înlocuiți cu tencuială decorativă. A fost schimbată tâmplăria, iar pictura a fost realizată de Dumitru Macovei. Interiorul a fost dotat cu mobilier bisericesc de lemn sculptat la Târgu Neamț. În același timp, s-au finalizat și lucrările la casa parohială”, a explicat preotul Ionel Lăcătușu-Iscu, parohul acestei biserici. De altfel, pentru activitatea desfășurată, Înaltpreasfințitul Ioachim, la propunerea părintelui Ioan Bârgăoanu, protopop de Onești, l-a hirotesit iconom stavrofor pe preotul paroh de la Moreni, iar prezbiterei Adriana i-a dăruit icoana Sfintei Cuvioase Parascheva. 
În semn de recunoștință, din partea parohiei, ierarhului i-a fost dăruită icoana Sfântului Cuvios Siluan Athonitul, prăznuit astăzi. Mulțumim tuturor parinților participanți la această sărbătoare plină de har și împlinire duhovnicească a Bisericii. ”Îi mulțumim Înaltpreasfinției Sale pentru că astăzi a adus multă bucurie acestor oameni cu mâinile bătătorite de muncă și inimi zdrobite de necazuri și a picurat har și binecuvântare în sufletelor noastre. Mulțumim tuturor părinților participanți la această sărbătoare plină de har și împlinire duhovnicească a Bisericii”, avea să precizeze protopopul de Onești.

Sarbatoare de suflet si credinta la Onesti

0 Comentarii
Ziua de joi, 28 septembrie 2017 a fost un motiv de bucurie pentru credincioșii din Protopopiatul Onești, care l-au avut în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. A fost o sărbătoare de suflet și credință care a reunit trei evenimente deosebit de importante pentru comunitatea ortodoxă din Onești. Elevi însoțiți de profesori și directori de școli din tot cuprinsul Protoieriei Onești au primit, ca la fiecare început de an școlar, binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în cadrul Proiectului Eparhial "Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!". 
    A urmat o slujbă de comemorare a Eroilor Neamului, desfășurată la Ansamblul Monumental „Regina Maria”, pentru ca în final să se inaugureze Cancelaria și noul sediu Administrativ ”Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul” al Protopopiatului Onești. 
    La această sărbătoare au fost prezenți președintele Consiliul Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, prefectul de Bacău, Luminița Maricica Coșa, primarul Oneștiului, Nicolae Gnatiuc, colonelul Paul Valerian Timofte, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”-Filiala col. Corneliu Chirieș Bacău, consilieri județeni și locali.
    Clădirea care va servi drept sediu social-filantropic și religios a fost dată în folosință gratuită Protoieriei pentru o perioadă de 20 de ani de către Consiliul Județean Bacău, în martie 2017. Acel spațiu era la acea dată o construcție aflată în conservare, administrată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.
    În cuvântul Său, Înaltpreasfinţia Sa a mulțumit conducerii și consilierilor din cadrul Consiliului Județean Bacău pentru cedarea acestui spațiu și a apreciat eforturile edilitar-gospodărești ale părintelui protoiereu Ioan Bârgăoanu, elogiind funcționalitatea noului sediu, dar și coeziunea, generozitatea și solidaritatea pe care le-au manifestat clericii și credincioșii acestei protoierii în derularea proiectului. În decurs de numai șase luni, spațiile au fost renovate și dotate astfel încât să poată găzdui activitățile specifice desfășurate de către Protoieria Onești. 
    La rândul său, președintele Sorin Brașoveanu a precizat că a intrat în tradiția Consiliului Județean Bacău să fie partenerul Episcopiei Romanului și Bacăului, în numeroasele proiecte care s-au derulat de-a lungul vremii, în domeniile educației, sănătății și a socialului. ”Mă bucur că am putut să ne reunim eforturile și să realizăm lucruri frumoase pentru comunitate. Am multe amintiri legate de clădirea pe care o inagurăm astăzi și vă mărturisesc că în urmă cu multă vreme mă gândeam, împreună cu colegii mei, cum am putea schimba destinația acestei clădiri, care a găzduit multă suferință. Bunul Dumnezeu a rânduit ca acea casă a suferinței să se transforme astăzi într-o ”Casă a Bucuriei”, unde copii vor putea servi o ”Masă a Bucuriei” și vor putea desfășura cu multă bucurie diverse activități. Vreau să-i felicit pe toți care s-au implicat în acest proiect de suflet și să le doresc mult succes pe viitor”, a declarat Sorin Brașoveanu, președintele C.J. Bacău.
    La finalul activităților, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oferit diplome de vrednicie, iar președintelui Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu i-a fost conferit ”Ordinul Melchisedec, clasa a treia“ - cea mai înaltă distincție a Eparhiei Romanului și Bacăului.

Propuneri de modificari legislative, pe agenda Comisiei de Dialog Social

0 Comentarii
In data de 26 septembrie 2017, începând cu ora 10.00 a avut loc ședința Comisiei de Dialog Social a județului Bacău, la care au participat președintele Consiliului județean Bacău, Sorin Brașoveanu, vicepreședintele Silviu Ionel Pravăț, prefectul județului, Maricica Coșa și  subprefectul, Ivancea Valentin. 
    Ordinea de zi a cuprins propuneri de modificare a două legi, respectiv Legea nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și Legea nr. 62/2011 a dialogului social.
Reprezentanții Federației SANITAS au apreciat că este de datoria Guvernului României să găsească soluții astfel încât aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și a actelor subsecvente acesteia să nu ducă la diminuări de venituri pentru angajații din sistemul sanitar și de asistență socială. Sindicaliștii SANITAS au subliniat și imposibilitatea elaborării și aprobării unui Regulament de sporuri aplicabil și echitabil pentru toți angajații din sistemul sanitar, dintr-o serie de motive printre care se numără:
•    existența plafonului de 30% aferent sporurilor și celorlalte elemente salariale care face imposibilă acordarea sporurilor pentru condiții de muncă;
•    excluderea personalului nemedical (tehnic, administrativ și de deservire) din categoria personalului care poate beneficia de sporuri pentru condiții de muncă;
•    lipsa unui plafon minim pentru sporuri, fapt care va putea conduce la acordarea unor sporuri în procent nesemnificativ (de ex. 1% pentru condiții grele de muncă).
    Un aspect important a fost încheierea unui Contract Colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate. Deși acesta a fost solicitat încă de la începutul anului iar prima ședință de negociere a avut loc la începutul lunii aprilie a.c, în prezent finalizarea acestuia nu a fost posibilă, ceea ce conduce la o dereglementare a raporturilor de muncă din
sistemul sanitar și la pierderea unor drepturi fundamentale ale salariaților din
Sănătate.
    Următorul punct pe agenda ședinței a adus în discuție propunerile reprezentanților CNSLR ”Frăția” pentru modificarea Legii nr. 62/2011, a dialogului social.
     ”În ultimii 7 ani am asistat cu toții la o erodare constantă a dialogului social din România. Cele mai importante instituții ale sale, negocierea colectivă și dreptul la acțiune colectivă au atins un minim istoric. Sindicatele sunt substitute de fantomatica instituție a reprezentanților salariaților, care își bazează legitimitatea pe implicarea exclusiva a managementului și a departamentelor de resurse umane din companie în negocierea contractelor colective de muncă”, a motivat Gheorghe Huluță, președinte al C.N.S.L.R. ”Frăția”, necesitatea de modificare a legii dialogului social.
    Raportul dintre angajat și angajator este total dezechilibrat în sectorul privat iar inegalitățile sociale au atins cotele cele mai mari din Europa. Descentralizarea relațiilor dintre sindicate și patronate de la nivel național și sectorial a transferat povara fiscalizării asupra salariaților, a slăbit solidaritatea dintre lucrători, a condus la creșterea competiției dintre firme pentru lucrătorii calificați.
    În 2015, în România existau peste 450 000 de unități cu mai puțin de 15 salariați, în care lucrau peste 1 milion de persoane, cărora legislația le restrânge libertatea de a constitui organizații sindicale. De asemenea, datele relevă faptul că reorganizarea sectoarelor și numărul mare de întreprinderi cu mai puțin de 15 angajați a crescut pragul real de reprezentativitate al federațiilor sindicale de la 7%, ajungând la 13,3%  în sectorul comerț, 10,4% în sectorul comert și la 8,7% în sectorul IT&C.
    Numărul întreprinderilor cu sub 21 de angajați, în care nu este obligatorie negocierea colectivă, reprezintă 95% din totalul întreprinderilor din România, peste 1 million de lucrători fiind lipsiți de protecția minimă a drepturilor ce izvorăsc din contractele colective de muncă ca izvor de drept, la care se adaugă majoritatea companiilor multinaționale care angajează o treime din forța de muncă privată și în care se manifestă o opoziție fățișă împotriva organizațiilor sindicale. 
    În acest context, cele 5 confederații sindicale reprezentative la nivel național, respectiv C.N.S. Cartel ALFA, CNSLR-FRĂȚIA, Blocul Național Sindical, C.N.S. MERIDIAN și C.S.D.R. au transmis Ministerului Comunicării Publice și Dialogului Social o propunere comună de modificare a Legii nr. 62/2011 a dialogului social.
    Printre modificările propuse se numără:
1.    Ca persoanele care exercită, potrivit legii o meserie sau o profesie în mod independent (cum ar fi traducătorii, actorii, regizorii, tehnoredactorii, sportivii, interpreții, jurnaliștii, fotografii etc.), membrii cooperatori, agricultorii, lucrătorii domestici, zilierii și persoanele în curs de calificare să aibă dreptul, fără nicio îngrădire sau autorizare prealabilă, să constitue și să adere la o organizație sindicală.
2.    Eliminarea pragului de 15 membri din aceeași unitate pentru constituirea unui sindicat și înlocuirea acestuia cu 3 membri fondatori necesar pentru înființarea unui sindicat, similar cu pragul impus de lege pentru înființarea unei asociații neguvernamentale sau a unui partid politic.
3.    Dreptul de negociere colectivă la toate nivelurile, inclusiv la nivel național.
4.    Scăderea pragului de 50%+1 necesar pentru obținerea reprezentativității organizațiilor sindicale la nivel de companie până la un prag care să permită în mod real organizarea sindicală, în special în mediul privat, precum și reorganizarea sectoarelor de activitate, astfel încât obținerea reprezentativității ambilor parteneri sociali să nu devină imposibilă. 
    A fost propusă, de asemenea, reducerea pragurilor de reprezentativitate la nivel de sector, la 5% pentru federațiile sindicale și 7% pentru federațiile patronale.

27 septembrie 2017

Facerea si devenirea judetului Bacau in 7 zile

0 Comentarii
Sunteti invitati miercuri, 27 Septembrie 2017, începând cu ora 13.00, la cea de-a treia activitate din cadrul proiectului "FACEREA  ȘI DEVENIREA JUDEȚULUI BACĂU ÎN 7 ZILE"
Activitatea, ce are ca titlu "DEMOGRAFIE ȘI ETNOGRAFIE. ARMONIZAREA TIMPULUI PREZENT CU TIMPUL TRECUT" se va desfășura la Colegiul NV Karpen în Sala Happy Chef și are ca invitați numeroase ansambluri și soliști. Tot aici vor avea loc expoziții de obiecte tradiționale populare, picturi naive, fotografii, filatelie.
Tot în cea de-a III-a zi a acestui proiect se vor realiza ateliere de: sculptură, ceramică din lut, atelier de coasere ii, atelier de împletituri de păr, atelier realizare măști precum și atelier împletituri coșuri.  
          Proiectul "FACEREA  ȘI DEVENIREA JUDEȚULUI BACĂU  ÎN 7 ZILE"este finantat de Consiliul Județean Bacău prin Legea 350/2005 și Asociația ”Karpen 2010".

Misiuni executate în zona de responsabilitate de către efectivele Grupării de Jandarmi Mobile Bacău

0 Comentarii
În perioada 18 – 25 septembrie 2017 Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău a acţionat în zona de responsabilitate în scopul creşterii gradului de siguranţă a cetăţenilor, asigurării ordinii şi siguranţei publice.
Astfel, efectivele unităţii, în cooperare cu alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii în domeniu (poliţie, situaţii de urgenţă, etc.), au asigurat măsurile specifice de securitate şi protecţie a participanţilor la meciurile de fotbal desfăşurate între echipele C.S.M.S. Iaşi şi F.C. Poli Timişoara (în data de 24.09.2017) şi F.C. Botoşani şi F.C. Viitorul (în data de 25.09.2017) în municipiile Iaşi şi Botoşani. Activităţile de prevenire desfăşurate şi măsurile de securitate adoptate premergător şi pe timpul meciurilor de fotbal au împiedicat producerea de incidente neplăcute şi au asigurat disputarea partidelor de fotbal în condiţii de siguranţă.
Concomitent cu misiunile de patrulare şi prevenire a fenomenului infracţional în zone de interes operativ executate zilnic pe raza municipiului Bacău, în perioada menţionată s-a acţionat pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale şi respectării legislaţiei la regimul silvic, atât independent cât şi în cooperare cu poliţia, în diverse localităţi de interes din judeţele Bacău şi Neamţ.
De asemenea organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional pe mijloace de transport în comun şi în alte zone de interes operativ, cunoscute cu mari afluenţe de public, derularea unor misiuni specifice în cooperare cu instituţii abilitate ale statului, constatarea unor fapte cu caracter contravenţional şi infracţional au constituit câteva repere de interes din această perioadă. La nivelul unităţii au fost executate misiuni specifice de prevenire şi combatere a faptelor antisociale în mediul rural atât independent cât şi în cooperare cu poliţia.

Pe timpul executării acestor misiuni jandarmii din cadrul unităţii au aplicat             38 sancţiuni cu avertisment şi 52 de sancţiuni contravenţionale cu amendă, valoarea totală a amenzilor fiind de peste 13.000 lei; de asemenea, jandarmii din cadrul unităţii au constatat şi patru fapte cu caracter penal.